Copilul invizibil

Copilul invizibil este o carte despre mine si despre tine, despre oameni si povesti de viata. Este despre copiii uitati din noi, care asteapta de multa vreme sa fie vazuti, auziti si simtiti – care tanjesc sa ajunga acasa. Cartea este o invitatie la descoperirea de sine cu ajutorul starii de mindfulness sau de prezenta constienta, scrisa pentru parinti si viitorii parinti, pentru toti cei care au avut o copilarie si care au uitat parti esentiale din istoria vietii sau care nu pot sa se impace cu trecutul.

Realitatea ne arata ca trauma calatoreste in timp, nu se opreste la o singura generatie, iar procesarea experientelor noastre negative este o dovada de pretuire de sine si respect fata de copiii, nepotii si stranepotii nostri. Pentru ca ceea ce nu vindecam noi sunt rani pe care le lasam mostenire urmasilor nostri. Am scris aceasta carte sub farul indrumator al experientelor personale, dar si al dovezilor stiintifice.

Cartea are un mesaj pentru fiecare cititor - acela de a indrazni sa ne uitam la copilul interior, asa cum parintii nostri nu au stiut sau nu au putut sa o faca, intr-o maniera ghidata de curiozitate, compasiune si acceptare umana neconditionata. Carte recomandata de Alice Nastase Buciuta in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti". Este cartea din care invatam sa fim parinti, retraindu-ne, prin ochii plini de luciditate si, deopotriva, de iubire, ai autorului, copilaria.

O carte care m-a tulburat, m-a bucurat, m-a luminat si pe care as darui-o tuturor parintilor lumii. O vreme, am purtat-o cu mine pretutindeni, ca sa mai pot reciti cate o pagina… - Alice Nastase Buciuta Fragment din cartea "Copilul invizibil" de Gaspar Gyorgy: "In calitate de psihoterapeut, am intalnit frecvent nenumarate mituri legate de functionarea si formarea atasamentului - noi, romanii, ne confruntam cu o uriasa anxietate fata de dependenta relationala, ceea ce ne face adesea codependenti (evitam relationarea). Pentru multi dintre noi, „dependenta" este un cuvant dezgustator si teama de conectare se manifesta in cele mai variate forme: evitam sa ne deschidem in fata altora si sa dam glas sentimentelor noastre; criticam si judecam incercarile altora de manifestare emotionala; pedepsim tendinta biologica a copiilor de a solicita ajutorul nostru, in situatii de amenintare sau pericol; ne sabotam inconstient, vociferand ca noi suntem autosuficienti si ca nevoia de conectare este o dovada de slabiciune, care pateaza imaginea de adult perfect.

Insa, realitatea sub toate formele sale ne arata ca noi suntem creati pentru conectare si in lipsa acesteia nu putem supravietui. Atunci cand lucrez cu parinti orbiti de vraja perfectiunii si a autosuficientei, le descriu notiunea de "atasament" folosind porumbelul ca simbol pentru explicatiile mele. Un porumbel care se poate inalta in vazduh pentru ca a invatat sa-si foloseasca ambele aripi si care simbolizeaza cele doua functii importante ale legaturii parinte-copil: dependenta si independenta.

Daca una dintre aceste aripi este lezata, copilul nu-si va putea lua zborul pentru a porni in calatoria descoperirii de sine. Fiecare pui de om are nevoie sa stie ca se poate baza pe "ai lui", ca acestia vor raspunde chemarilor lui emotionale - ca nu se pierde aceasta legatura (dependenta eficienta). Un asemenea sentiment de siguranta ii da copilului curajul de a explora lumea si de a-si construi autonomia, independenta si autoritatea interioara.

Aripile noastre de adulti pot fi ranite, deoarece am fost alungati mult prea devreme din cuib ori fiindca parintii nostri nu au putut cultiva apropierea si intimitatea emotionala; sau pentru ca, dintr-o nevoie tardiva de conectare simbiotica, ei nu ne-au investit cu increderea necesara pentru a ne lua zborul. Alungarea din cuib se poate manifesta in multe feluri: de la fortarea bebelusului sa doarma singur, la expatrierea psihologica a acestuia la bunici ori la o cresa saptamanala si pana la privarea lui de cuvintele noastre pline de apreciere si validare emotionala. Asemenea exprimari verbale sunt tare importante si lipsa lor este o trauma adanca pentru multi adulti.

Experientele in care parintii ne mangaiau doar in somn sau nu ne apreciau verbal ori nu-si exprimau mandria direct fata de noi definesc copilaria celor mai multi dintre adultii de azi."