Convorbiri cu Nicolae Manolescu

Singura intrebare… inteligenta care-mi trece prin cap in clipa de fata este: de ce ma voi fi lasat convins sa-ti raspund la intrebarile din cartea noastra? O intrebare pe care mi-am pus-o inainte de a o incepe si, de cateva ori, pe parcurs. (Cand recitesc: mi-o pun, probabil, pentru ultima oara.) Tocmai imi aparuse editia a treia din Viata si carti, in care, credeam, spusesem cam tot ce gasisem de cuviinta despre viata mea de cititor.

Plus minime confesiuni de alta natura. La ce bun sa ma repet? Mai ales ca nu fusesem manat nici inainte de un irepresibil impuls memorialistic.

In fond, imi placuse sa reiau lecturile care m-au format dintr-o perspectiva mai indepartata si in legatura cu evenimente de viata care ma condusesera la ele. Viata mea, ca atare, nu mi s-a parut niciodata a prezenta un interes in sine. A fost viata unei intregi generatii.

Cu parti de umbra, respectiv de lumina, mai mari sau mai mici. Poate doar cartile sa fi facut diferenta. - Nicolae Manolescu Fragment din cartea "Convorbiri cu Nicolae Manolescu" de Daniel Cristea-Enache "3.

„Topirceeaanu? Minoor!..." Daniel Cristea-Enache: Cenzura dura din 1948 pana la inceputul anilor 1960, autocenzura, cum spuneti, in intervalu11965-1989, apoi, dupa 1990, lipsa de cenzura propriu si la figurat)? Cu variatiile, hibridizarile si exceptiile de la o anumita regula pentru fiecare segment istoric, aceasta credeti ca a fost regula?

Ce pret ati fi fost dispus sa platiti epocii daca ati fi debutat cu zece ani mai devreme? Si cum ii priviti pe marii critici afirmati in perioada interbelica, de la Calinescu la Vianu si de la Cioculescu la Streinu, in evolutia lor (nu aceeasi la toti si nici lineara in cazul fiecaruia dintre ei) de-a lungul primului deceniu de socialism real romanesc? S-a vorbit destul de mult, dupa 1990, despre colaborationismul unor intelectuali romani, cu circumstanta agravanta pentru cei care, ca Sadoveanu sau Calinescu, fusesera foarte bine receptati in epoca democratica interbelica.

Ei ar parea mai vinovati, moralmente, decat tinerii crezand sincer in comunism, precum Radu Cosasu, si care au facut realism socialist din convingere, nu din calcul. Care erau, in opinia unui critic al carui debut publicistic s-a sincro-nizat fericit cu inceputul liberalizarii (sau macar al destinderii ideologice), optiunile criticilor din generatia post-maioresciana anterioara? Nicolae Manolescu: Nu stiu cum m-as fi comportat.

Chiar nu stiu. M-a amuzat odata un raspuns al lui Marin Sorescu, la o intrebare asemanatoare, cum, adica, de n-a facut compromisuri in anii 1950. Sunt sigur ca ti-l amintesti: daca eram prea mic!

Nu ma consider neaparat un om curajos, mai ales sub raport fizic. N-am idee cum as fi reactionat la o ancheta a Securitatii sau la tortura. Dumnezeu m-a crutat.

Nici nu stiu daca o astfel de reactie e neaparat una individuala, daca nu cumva tine de natura umana, de niste limite obiective, nu subiective."