#confuz

Cateva dintre calitatile pe care eu le apreciez cel mai mult la o carte sunt simplitatea scriiturii, lipsa de pretentii intelectuale (prin intermediul carora autorul ar vrea sa arate cat e el de destept) si naturaletea textului, adica autenticitatea. „#confuz” are toate aceste calitati. In plus, cartea mai beneficiaza de cateva atuuri foarte importante: povestea este una universala, plina de intamplari credibile, care se pot intampla oricarui om si care pot avea loc oriunde in lume, iar scriitura are o oralitate usor de identificat inca de la primele pagini.

(Adrian Telespan) „#confuz” nu e o carte despre homosexualitate. E o carte despre oameni. Despre drumul fiecaruia spre el insusi.

Despre puterea de a accepta ce gasesti atunci cand ajungi la tine. Despre a nu te (mai) minti. Nu atunci cand esti singur si gol si te privesti in ochii sufletului.

Pentru ca, atunci, nu ii vei mai minti nici pe altii. Iar asta e primul pas spre asumare. Si numai asa vei putea fi fericit.

„#confuz” e o carte despre fericire. Copile, viata e prea scurta pentru a fi nefericit. Vrei sa fii o alta umbra care trece indiferenta prin viata?

- (Laura Nureldin) Stiti melodiile alea pe care le auzi o singura data si te trezesti fredonandu-le o ora mai tarziu? E semn ca au intrat in tine. Cam asa e si cu cartea asta.

Nu e Beethoven. E un cantec care pare nascut la o chitara, pe plaja, langa un foc de tabara, sub luna plina. Il asculti zambind si iti da o stare de plin.

Iti ramane pe piele ca niste fire de nisip. Gandul nu iti fuge in alta parte. Esti acolo, asculti si admiri sinceritatea omului care improvizeaza la chitara fara sa incerce sa iti demonstreze nimic.

Canta liber despre ceva-ul lui, timpul trece pe nesimtite, sadind in tine o senzatie de bine. Sa mai canti, Alex! Sa mai canti!

- (Natalie Ester) Dincolo de suisuri si coborasuri, de momente-surpriza si certuri interminabile, de scene erotice pasionale si absurd cotidian, acest roman e un incredibil de reusit portret al energiei salbatice, al confuziei mascate in obstinatie, pe care numai la 20 de ani o poti trai. Si tu, draga cititorule, ai fost confuz odata. Si ce bine a fost.

Lectura placuta. - (Lorena Lupu) Fragment din cartea "#confuz" de Alex Andronic "Cand am ajuns la cafenea, Andra era deja acolo. Asta e mai punctuala decat un ceas elvetian, nu seamana deloc cu frate-su.

Mi-am comandat un cappuccino si m-am indreptat catre masa unde statea. Ne-am imbratisat si m-a pupat pe coltul gurii. Doamne, si ce imbratisare.

Parca n-as fi vazut-o de jumatate de veac. Ce dracu' am?! Ne-am asezat apoi fata in fata si nu puteam sa-mi iau ochii de la ea.

Era atat de schimbata, nu stiu. Am vazut-o nu demult la petrecerea lui taica-miu, dar acum, stiind ca e insarcinata, imaginea ei s-a schimbat cu totul. Tot timpul mi s-a parut o tampenie cand se spunea despre femeile insarcinate ca sunt mult mai frumoase, dar observ ca lucrul asta pare sa fie adevarat.

Are o sclipire in ochi care o face sa fie atat de speciala. Parca ar fi descoperit fericirea suprema, iar eu sunt singurul care i-o poate citi in privire. Ori am luat-o razna.

Ne-am baut cafeaua si a spus ca-i e foame, m-a intrebat daca nu vreau sa mancam ceva, ca sa putem discuta indelung pe urma. I-am zis ca as manca niste paste, asa ca si-a comandat si ea acelasi lucru. Mi-a spus ca-i pare rau daca m-a facut sa ma simt prost si intelege daca nu vreau sa-mi asum responsabilitatea.

I-am zis ca e vina amandurora, iar daca s-a intamplat, nu dam inapoi. Nu suntem nici pe facebook, sa ne editam postarea daca am gresit, nici la facultate, sa ne dam restantele si sa incercam sa nu o dam in bara a doua oara. A venit chelnerul cu pastele si ne-am pus sa mancam.

Nu cred ca am mai observat lucrul asta la ea, se foloseste de furculita si cutit, isi taie pastele si baconul in bucatele foarte-foarte mici."