Confesiuni despre nevazut

O carte singulara, scrisa intr-un amestec de registre stilistice, ceea ce face dificila o departajare ca gen literar. Stilul confesiv se imbina cu elemente de psihologie cognitiva, psihanaliza, cu speculatii filozofice, cu trimiteri la biografismul autorului, ceea ce ne duce cu gandul la o radiografie ampla a cunoasterii umane in contextul realitatii imanente, intrucat autorul situeaza in centrul disertatiilor sale omul, in toata complexitatea lui. Apoi, urmarind firul prelegerilor elective, ne punem intrebarea daca descoperim dimensiunea transcendenta a omului, daca este cartea unui initiat ale carui demonstratii se bazeaza pe experiente personale sau daca nu cumva, din tot ce scrie, importanta sunt doar cunoasterea si dezvoltarea umana in spirala, autorul probandu-si competente de ganditor, filozof, psiholog, toate la un loc, cu intentia vadita de a oferi punti gnomice asupra enigmaticei constiinte umane.

Autorul isi incepe cartea printr-un truc prozastic, alegandu-si un interlocutor imaginar, in fata caruia isi dezvolta concentric ideile prin reluare de la un capitol la altul a ideii de cunoastere, cu toate umbrele si luminile ei. Cartea pare, la prima vedere, un fel de Discurs asupra metodei al lui Descartes, in varianta moderna, poate chiar un alt Heidegger si continuand cu toata pleiada de ganditori ai secolului XX. Fara indoiala, ne intrebam care este castigul acestei carti, in conditiile in care piata de carte explodeaza in carti intr-o asemenea maniera, cu preponderenta despre dezvoltarea personala, desi autorul ne avertizeaza, din capul locului, ca demersul lui n-ar avea nicio tangenta cu religia, cu dezvoltarea personala, nici cu practicile Yoga, nici macar cu halucinantele experiente samanice, exemplificand pentru fiecare minusurile, avantajele si dezavantajele pentru cunoastere.

Din punctul nostru de vedere, cartea este captivanta prin maniera persuasiva prin care noi, oamenii, volens-nolens, suntem conectati la Univers, ca exista o lume a constientului si a inconstientului, ca moartea nu este un sfarsit, ca traseul existential consta intr-un sir de metamorfoze, de avataruri, prin care fiinta umana se inalta in spirala, iluminandu-se cu cat dobandeste regasirea de sine, cunoasterea in toate misterele ei, eliberandu-ne de realitatea sociala, politica, istorica si, de ce nu, geografica. Aceasta ne subjuga, ne incorseteaza si ne limiteaza ascensiunea pe drumul cunoasterii de sine. Autorul reediteaza, in mare parte, ideea platoniciana conform careia realitatea pe care noi o percepem este o reflectare a unei alte realitati nevazute, iar noi suntem copii fidele ale nevazutului.

De-a lungul timpului, ideea lui Platon a fost speculata de filozofi, esteticieni, ganditori moderni, constituind chiar fundament in reflectarea artistica. - Elena Netcu