Comedii la portile Orientului

Comedii la portile Orientului - Editia a IV-a Ce inseamna, de fapt, Comedii la portile Orientului? Inseamna mai multe: umor tonic, haz vehement, ochi critic fixat asupra subrezeniilor indigene, verva cotropitoare, limbaj luxuriant si un farmec al rostirii care nu se obtine din dictionare si compendii. Aveti de-a face, asadar, cu un volum de gala.

Rostul lui e sa ne binedispuna si sa ne reconecteze la literatura pura. Caci, dincolo de eventuala lor miza pedagogic-moralizatoare, Comediile asta sunt: bucati sau, mai degraba, bucate literare, din care nu lipseste nici o mirodenie si care alcatuiesc un ospat inubliabil. Andrei Plesu descrie o Romanie fara fard, dezbracata de sclipici si livrata cu toate scrantelile, ezitarile, boacanele, excesele si abdicarile ei postdecembriste.

O Romanie haotica si deliranta, ambigua si abrupta, hazlie si inconsecventa. Un spatiu al candorilor si al coniventelor, al farafastacului pompos si al formei fara fond. Fragment din cartea "Comedii la portile Orientului" de Andrei Plesu: "cateva specii de imbecili Ca si moartea, imbecilitatea e democratica: nu distinge intre saraci si bogati, intre prostime si aristocratie, intre est-europeni, vest-europeni si americani.

Cu alte cuvinte, intalnesti imbecili peste tot si la toate nivelurile. Imbecilitatea are imaginatie: ea valorifica in chip diferentiat resursele de intunecime ale fiecarui individ si ale fiecarei natii, asa incat rezultatul sa fie sau sa para multicolor. In latura ei cinica, nocturna, orice calatorie este o explorare a imbecilitapi universale: descoperi neincetat noi variante si le percepi mai limpede pe cele de-acasa.

Din America, de pilda, imbecilul roman mediu se vede foarte bine decupat, ca o umbra chinezeasca perfecta, ca o efigie. El straluceste prin cateva indemolabile certitudini: e sigur ca e destept, e sigur ca vreme de cinci sute de ani a aparat Occidentul de turci si e sigur ca e victima unei conspiratii mondiale. Imbecilul roman mediu se identifica intim cu toate gloriile neamului.

El a castigat la Calugareni, el a murit la Marasesti, el i-a batut pe americani la fotbal. Ca atare, pretinde un respect unanim, neconditionat. Are aerul ca e credincios; in realitate, mai mult decat sa creada in Dumnezeu, el e ocupat sa demonstreze ca Dumnezeu crede in el, in el mai mult decat in altii.

Cum altfel s-ar explica virtutile exceptionale cu care a fost daruit? E un unicat pretios, lume de moftangii. Asta nu inseamna ca imbecilul roman mediu nu are si oarecare insatisfactii: in perioada de tranzitie mai cu seama, el percepe dezghetul ca pe o disolutie.

E trist ca nu se conserva „realizarile" anterioare („rod al muncii si suferintei noastre") si reuseste sa intoneze un „ce" ironic ori de cate ori se refera la „privatizare" (si „privatizati"), „democratie", „economie de piata" sau „FMI". Imbecilul roman mediu declara frecvent ca „orice s-ar zice, Ceausescu a fost un patriot" si ca Vadim Tudor „o fi cum o fi, dar in chestia ungureasca are dreptate"."