Colectionarul

Romanul Colectionarul a inspirat o ecranizare de succes, in regia lui William Wyler, de trei ori nominalizata la premiile Oscar si cistigatoare a Globului de Aur. Colectionarul, primul roman al lui John Fowles, este o carte cu o conceptie absolut originala, despre pasiunea unui functionar neinsemnat. Un tanar timid, asocial, el este usor-usor cuprins de nevinovata bucurie de a colectiona obiecte.

Odata cu primirea unei mosteniri consistente, mica lui placere ia proportii si ajunge treptat sa-i domine viata. Destinul sau capata o intorsatura neobisnuita atunci cand rapeste si sechestreaza o studenta la Arte Frumoase, incercand sa stabileasca astfel o legatura afectiva imposibila intre el si victima. Romanul Colectionarul a inspirat o ecranizare de succes, in regia lui William Wyler, de trei ori nominalizata la premiile Oscar si castigatoare a Globului de Aur.

Fragment din romanul "Colectionarul" de John Fowles: "Nu e dragoste. E un contact uman. Caliban a fost surprins sa ma gaseasca atat de vesela, cu adevarat vesela, cind a intrat in camera.

I-am multumit pentru tot ce cumparase. I-am spus „Nu esti prizonier adevarat daca nu incerci sa evadezi si acum nu mai discutam despre asta - de acord?" Mi-a spus ca telefonase la toate galeriile pe care i le trecusem pe lista. Fusese singura lucrare pe care o gasise.

„Iti multumesc foarte mult." Si am intrebat: “ Pot sa-l tin aici jos, la mine? Si ti-l dau cind plec.” (N-am sa i-l dau si - oricum - a declarat ca prefera un desen de-al meu.) L-am intrebat daca a expediat scrisoarea. A zis ca da, dar am vazut ca s-a inrosit.

I-am spus sa il cred si ca ar fi fost mult prea urit din partea lui sa n-o expedieze asa ca eram convinsa ca o trimisese. Sint aproape sigura ca i-a fost frica sa expedieze scrisoarea, cum i-a fost frica sa expedieze cecul. I se potriveste perfect.

Dar orice i-as spune, n-as reusi sa-l conving s-o trimita, asa ca am hotarit sa presupun ca a expediat-o. E miezul noptii. A trebuit sa ma intrerup pentru ca a coborit.

Am ascultat discurile noi pe care le cumparase ieri. Muzica pentru coarde, percutie si celesta de Bartok. Minunat.

Ascultind muzica, mi-am amintit de Colliours vara trecuta. De zilele cind ne-am dus toti patru cu studentii francezi sa ne plimbam pe sub stejarii-de-piatra pina la turn. Trunchiul stejarilor de piatra.

O culoare necunoscuta inca: un brun cald, uluitor, ruginiu, ca o flacara, singerind in locurile unde scoarta fusese taiata. Si tiriitul greierilor in marea de un albastru-violet, zarita printre copaci si caldura soarelui, si mirosul a tot ceea ce se descompunea din cauza ei.