Clubul nemuritorilor

Scriitor prolific, de autentic talent, polivalent, atestat prin numeroase premii si demnitad pentru o opera vasta, exprimata intr-un larg registru tematic — teatru, poezie, roman, critica literara si indeosebi in domeniul literaturii de anticipatie si SF Mircea Oprita vine acum cu o culegere de ardcole publicate in revista stlinta si Tehnica in perioada 2011-2014. Subiectul acestor articole, publicate sub tittul „Clubul nemuritorilor. Orizonturi in expansiune", este unul nu doar interesant, ci si provocator.

Abordeaza posibilitadle omului actual de a-si prelungi viata, dupa credinta unor utopici entuziasti, si pana la 1000 de ani, iar in a altora, chiar si de a deveni nemuritori. stirea transmisa prin media referitoare la crearea Institutului Nemuririi in SUA este deja veche si ar trece u5or la capitolul bizareriilor de care este plina lumea daca nu ni s-ar spune ca acolo sunt implicad numerosi specialisti bLindati cu numeroase dipLome si titluri academice emise de universitati de prestigiu din lume (psihologi, nanotehnologi, gerontologi, medici, filosofi, cercetatori, informaticieni etc.), care au ca obiectiv obtinerea nemuririi. Cartea lui Mircea Oprita este un veritabil memento mori, un semnal de zguduitoare avertizare: Quo vadis, homine?

Fragment: " Din nou despre Singularitate Sa recapitulam ce stim despre nemurirea venita pe filiera masinilor inteligente, perspectiva pe care vazut ca Marvin Minsky o discuta cu seriozitate si in care discipolul sau, Ray Kurzweil, crede de-a binelea, Totul pleaca de la asa-numitul „test Turing", o situatie imaginata special pentru a ne lamuri daca un computer poate gandi si cand anume va incepe s-o faca. Alan Turing a aruncat nuca asta tare pe masa discutiilor savante in tirma cu aproape trei sferturi de veac si inca mai sunt destui insi care-si rup dintii in ea. Tot cam pe-atatia sunt si cei ce-o considera piatra unghiularl in disciplina tot mai in voga a inteligentelor neindoindu-se de faptul ca masinile vor trece in celv din urma testul de verificare si se vor inscrie pe o aparte a evolutiei inteligentelor de pe planeta Pamant.

Intr-o conferinta din 1950, intitulata chiar Computerul si inteligenta, Turing propunea o conversatie intre un „judecator" uman si dincolo de paravan, bineinteles, caci, cu „judecatii" aflati la vedere, cal de neinfluentata ar mai fi fost decizia sa? - doua entitati ajunse in situatia de a-si valida inteligenta: un computer si posesorul unui creier uman. Ca sa se elimine elementele parazitare de inflexiunilc vocii si de alte semnale cu care experienta umana si-a prevazut reprezentantul pe traseul evolutiei salt, naturale si sociale, examenul trebuia sa se reduca la proba scrisa, pe ecran, unde ambii examinati au sanse iar raspunsurile pot fi evaluate doar in latura continutului lor.

Chiar si acest continut urma sa fie les cu multa grija, intrucat insasi gandirea reprezinta un proces greu de definit. Alan Turing considera, prin umare, ca intreaga conversatie pretinde cuvinte lipsite de ambiguitate, iar intrebarea in sine, cea privitoare la Ncopul urmarit, trebuia formulata nu la modul brutal si decisiv: pot masinile sa gandeasca?, ci intr-o logica dta t clara, cat si accesibila: pot computerele sa faca fata jocului imitativ? Iar in caz ca „judecatorul" avea incurce la un moment dat personajele evaluarii sale, ori macar se va declara incapabil sa le distinga calitativ raspunsurile, atunci nu ne-ar mai ramane altceva decat constatam ca masina a trecut testul, dovedindu-se iistfel prima inteligenta artificiala certa.

In chip firesc, oda ta depasit pragul, alte computere vor deveni si mai performante, incat nu e greu sa ne i maginam o vreme cand inteligenta artificiala o va lua cu pasi mari si repezi inaintea performantelor de care este capabil astazi creierul omenesc. Asta afirma cu tarie Ray Kurzweil, luandu-si drept argumente viteza uluitoare cu care opereaza creierele electronice, imensul volum de date procesat secunda, in fine, fiabilitatea ,westei tehnologii capabile sa progreseze intr-un ritm si cu niste rezultate pe care Mama Natura, in cele cateva m ilioane de ani de cand ne are pe mana, nu ni le-a pus la ispozitie. Iar acum se pare ca e deja prea tarziu s-o mai f aca, deoarece ne-am nascocit noi insine concurentul.

si nu unul oarecare, ci un competitor mult prea inzestrat inca din startul cursei si complet nedependent de ritmurile evolutiei biologice."