Ciulinii Bărăganului

Una din caracteristicile comunismului este ca, atunci cand el nu sfarseste prin a dezgusta de moarte pe un intelectual cinstit, sfarseste prin a-l tampi de moarte. - Panait Istrati (1935) Opera lui Panait lstrati este strabatuta de un profund sentiment de umanitate, de sete de viata, facand elogiul dragostei de om, al prieteniei. "In clipa cand pun mana pe condei si ma aplec peste hartia alba — marturiseste Panait lstrati — eu n-am nevoie sa scornesc prapastii cu efect melodramatic; nici sa speculez nerozia umana, care nu cere decat s-o distrezi; ochii scrutatori ai tovarasilor mei de visuri rasar din intunericul trecutului ca licuricii noaptea si ei imi cer sa fiu om inainte de a fi literat.

Viata pentru ei a fost naprasnica." Pentru eroii scrierilor lui Panait Istrati viata este, intr-adevar, o lupta apriga. Fiecare dintre ei nazuieste patimas o altfel de existenta. Nici unul nu poate admite un orizont ingust, limitat.

Unii vor sa o traiasca asa cum ii indeamna sangele lor aprins, sa simta voluptatea patimilor ce-i stapanesc. Sunt sinceri, frematatori, au sentimentul cinstei umane. Alti eroi istratieni, la fel de insetati de viata, se simt apasati si daca nazuiesc catre o altfel de existenta, isi simt inimile inflacarate de idealurile de dreptate si libertate sociala.

Asa sunt si eroii istratieni din Ciulinii Baraganului. - Teodor Vargolici Fragment din volumul "Ciulinii Baraganului" de Panait Istrati: "Acum ciulinii erau colo, la picioarele mele, frumosi ca niste merisori mari, numerosi ca stelele, carnosi, plesnind de seva, dar nemiscati. Nu se clinteau deloc, caci eram la inceputul lui august.

Alerga-voi cu ei peste o luna? Afla-voi unde se duc, incotro alearga? Stiam ca cei mai multi o sfarsesc in foc, trosnind in vreo soba!

Dar ceilalti? Ce-i care „scornesc povesti"? Ce tari vor arata privirii unui baietas?

Cum poate fi schimbata soarta unora? Ah! cat doream sa vorbesc cu cineva care mi-ar fi istorisit nazdravanii, care sa ma minta, dar sa ma faca sa visez putin, sa cutez!

Si ciulinii nu erau decat vis si indrazneala, invitatie sa schimbi ceea ce ai cu ceea ce ai putea sa ai, fie chiar mai prost. Or, nimic nu-i mai rau decat sa putrezesti locului, atunci cand iubesti intreg pamantul. Baraganul, despre care se spunea ca-i „nesfarsit", era in ochii nostri de copii „intreg pamantul".

Pustiu, telinos, plin de primejdii, oricine stia asta. Si totusi, plecand intr-o zi, o data cu ciulinii, ca sa nu se mai reintoarca, Matei, feciorul saracului mos Brosteanu, devenise unul dintre cei mai mari marchitani din Bucuresti. Marturisesc, nu visam nici o marire.

Visam pur si simplu. Eram revoltat de pescaria rau mirositoare, de toropeala baltilor namoloase si a parintilor care aveau aerul ca vor sa-mi lase mostenire soarta Ior pacatoasa. Nu cunosteam altceva mai trist in afara de gazari, a caror paine, cand o mananca, miroase a gaz.

Dar, cel putin, ei mancau paine in fiecare zi, in timp ce noi la patru duminici o data. Si se spune ca parintii mei, ajungand pe Borcea, au fost atat de fericiti dand peste peste, ca au strigat: Aici, e cel putin peste! Si, intr-adevar, a fost atata ca pana la urma ne-a izgonit, pe mine si pe tata, iar pe mama a omorat-o."