Cea dintai durere ed.2015

Emil Garleanu (1878-1911), prozator, regizor, scenarist si jurnalist, isi face debutul iat literatura in anul 1900, publi-cand in re\ ista Atbizta din lasi schita “Dragul mamei” si poezia “Iubitei", sub psendonimul Emilgar. Desi debuteaza ca tm reprezentant al curentului semanatorist, asa cum o demonstreata schitele si povestitile in care autorul elogiaza viata patriarhala a boierilor moldoveni (Batranii, 1905), in cel de-al doilea volum (Cea dintai durere, 1907), Emil Garleanu imbratiseaza o viziunc realista in literatura, prin abordarea unor teme din viata celor umili. Fragment: " Uitat S-a sculat de dimineata, s-a imbracat repede, adica ce imbracaminte?

si-a pus halatul si scufia pe cap si s-a scoborat in gradina. Dar n-a stat mult supt umbra rece a copacilor; il chinuia parca un gand ascuns, un gand imbucurator care avea sa se implineasca. Si, ca si cand ar fi fost sa gaseasca aceasta bucurie undeva, pe-o masa, in coltul vreunui sertar, boierul se grabi sa se intoarca in odaita lui.

Bau pe jumatate cafeaua, deschise geamul si, cand manunchiul de raze se imprastie pe podelele curate, incepu sa ingane un crampei dintr-un cantec. Simtea o voiosie rara. O voiosie rara, el, care nu rasese de ani de zile, care nu mai tinea minte de cand nu avusese o clipa finistita, — linistita in toata puterea cuvantului; o voiosie rara, el, sufletul chinuit de singuratatea celor patru odai goale de lucrurile pierdute, in mezaturi", pentru datorii, — fapt ce indepartase pe toti ai lui.

Si deodata ochii boierului intalnira coltul alb al plicului varat supt musamaua mesei. Lua scrisoarea, o deschise si urmari pentru a nu stiu cata oara randurile ce i se pareau scrise mai citet, desi nu se deosebeau intru nimic de cele-lalte: ... „Mai am sa-ti aduc prin aceasta o mare veste; nepotul meu tau se insoara.

Joi, la ceasurile opt seara, o sa-ti trimeata o trasura sa te duca la biserica. Sa fii gata, sa te imbraci ca pentru o asemenea slujba." Azi era joi; seara de astazi avea sa aduca ceasurile opt. Cum sa nu se gateasca?

Dar numaidecat! O sa caute hainele lui cele bune. Se simtea atat de usor, de cand stia ca-i iertat de catre aceia pe care dansul ii iubea in tacere.

Puse plicul la loc, lua cheia si alerga in camara. De mult nu umblase la broasca ruginita a lazii — se deschise cu un scrasnet de ciuda parca. Batranul lua panza de borangic de deasupra, mai scoase o blana, cateva maruntisuri si surtucul negru-verzui, neimbracat de atata vreme, iesi la iveala.

Il lua de cheotoare si-l duse in sala, la lumina. Doar captuseala era roasa suptioara si la poale, din dos — ei, asta nu se baga de seama. in fata insa ii lipsea un bumb"; nici asta nu era mare lucru — o sa-l coase.

Aseza surtucul pe un scaun si porni, din nou, in camara. Jiletca era buna, chiar foarte buna, — nou-nouta. Cand isi facuse hainele, jiletca il strangea si nu o purtase niciodata.

Cei mai purtati erau pantalonii — erau grozav de rosi pe jos, la calcaie. Batranul isi facu planul: o sa-i taie de un deget si, cum era mult mai slab, poate nu i-or fi scurti. Întinse toate hainele pe pat.

Se vedea imbracat cu ele; un zambet de nespusa multumire ii flutura pe buze."