Canonul occidental

Publicata in 1994 si dezvoltand la proportii gigantice si strivitoare pentru scriitori slabi de inger si nu numai teoria anxietatii influentei care l-a facut celebru pe Bloom inca din 1973, Canonul occidental se dovedeste astazi a fi fost o profetie adevarata in contextul actualelor directii critice si teoretice din studiile postcoloniale si de world literature, dar si din perspectiva programelor de literatura comparata si world literature din SUA. Faptul ca timpul i-a dat dreptate nu poate decat sa il bucure pe vizionarul Bloom, care a ramas pana astazi un solitar in peisajul spatiului academic american printr-o virulenta si neobosita, chiar daca uneori impinsa la extrem, aparare a esteticului. Fascinanta prin puterea de persuasiune si forta limbajului proprie lui Bloom, aceasta carte starneste reactii dintre cele mai diverse: iubita de adeptii esteticului si de fanii lui Shakespeare, dar si puternic criticata de asa-numita Scoala a Resentimentului care ii include pe urmasii lui Barthes, Foucault, Derrida, studiile postcoloniale si feminismul pentru respingerea radicala a oricarei forme de politica in ceea ce priveste fenomenul literar, aceasta carte nu va lasa indiferent pe nici un intelectual cu adevarat interesat de literatura.

Construiti dupa chipul si asemanarea lui Bloom, cei cativa alesi care apar in paginile acestei Biblii a literaturii – fie ca e vorba de Dante si Joyce sau de Emily Dickinson si Virginia Woolf – devin personaje de dimensiuni uriase fantastic de vii. Pictat de Bloom in culorile Apocalipsei, peisajul literar actual poate invata ceva de la Joyce insusi: ca orice final este un inceput, asa cum autorul romanului Finnegans Wake pe care il numea “my abookalypse” sfarseste istovitoarea calatorie prin 16 limbi si cel putin tot atatea literaturi prin inceputul frazei de deschidere a cartii, al carei inceput este finalul aceleiasi fraze. Dovedind un curaj eroic si o uluitoare eruditie, Canonul occidental este un tur de forta care explica de ce unii scriitori au reusit sa invinga uitarea careiaii cad pradamai toate eforturile umane.

Aceasta carte constituie o speranta ca ceea ce umanitatea a pretuit vreme indelungata, si posteritateava pretui. (The New York Times Book Review) Lista lui Bloom este cea care va atrage atentia cititorilor, insa textul care o preceda este cel care ofera adevarata placere a lecturii. (Entertainment Weekly) Cu o calma voiosie, Harold Bloom are indrazneala de a-si pune propria amprenta asupra intregii literaturi de la Geneza la Ashbery, rivalizand prin proportii cu eroii sai, criticii Sainsbury, Curtius sau Auerbach, desi mult mai atras de aventuri periculoase decat acestia.

Intr-un fel, adevaratul erou al acestei carti, ca si in cazul celorlalte carti ale sale, este Bloom insusi, care este indraznet fara emfaza, polemic, dar prietenos, facandu-si o dogma din nerespectarea dogmelor, mereu mult prea absorbit de o multime de lucruri si fiind gata oricand sa ne impartaseasca ce crede despre toate. (Frank Kermode, The London Review of Books)