Când Dumnezeu nu mai iubește

Cand Dumnezeu nu mai iubeste, nu mai exista nici o adiere de vant in aerul fierbinte, iar seceta si foametea ii invrajbesc pe oameni. E vremea femeilor sfinte, a nebunilor, a vindecatorilor care pretind ca Elohim vorbeste pe umarul lor. Doua cetati stravechi, Tara Cedrilor si Maira, se dusmanesc si se razboiesc intre ele.

Un iluzionist pune stapanire pe mintea unui rege si-l hipnotizeaza sa latre ca un caine; iscoade se strecoara nestiute peste tot; un alt rege ii tortureaza cu o cruzime extrema pe pajii versati in tainele dragostei. In aceasta realitate de saptesprezece mii de cuvinte irupe Bob Lillpop, un baiat de zece ani care, intorcandu-se de la scoala, face coltul pe Broadway cu 46th Street, nimerind in plina manifestatie a asociatiei PRO-LIFE, uita de el privind minunile unui circ holografic si-l intalneste pe Gene Sommers, kidnapper si criminal in serie. Sebastian Lazaroiu (n.

1970) este scriitor, sociolog si politolog. A publicat romanele Balena Albastra, Omatidii. Sarada unui hacker si Zilele lui MM in colectia Ego.

Proza a Editurii Polirom. Sebastian Lazaroiu a declarat, in mai multe aparitii publice, ca nu-si doreste sa se mai intoarca in politica si prefera sa se dedice literaturii de fictiune. Sommers il conduse ca pe un catel pretios la scaunul din fata computerului, desprinse lesa si-l lega tacticos pe copil cu centura larga.

- N-ar fi trebuit sa-mi iesi niciodata din vorba, mormai Gene, sa nu para ca n-a remarcat nemultumirea baiatului. Acum ii vorbea parinteste, iar fiara din el se pitise in barlog dupa acea dezlantuire infricosatoare detonata de nesabuinta lui Bob. - Sunt captiv, asa nu pot scrie.

- Esti captiv de cand ai intrat in casa asta. Fragment din volumul "Cand Dumnezeu nu mai iubeste" de Sebastian Lazaroiu: "- Cum Dumnezeu ne iubeste pe toti la fel, fiecare rob al sau e vrednic sa lase urmasi intru iubirea Lui, vorbea el insufletit Conciliului celor O Suta de Drepti, adica preotilor scandalizati de o asemenea indrazneala. Dar Conciliul amana sa-si dea incuviintarea pana a doua zi, cand pe tron se urcau Tan-Mas sau Kadur.

- Prostioarele astea-s prea libertine, ii spunea regina Azelia lui Kadur, pe cand motaia in jiltul sau, plictisit ca fusese tulburat. Dadea din mana a lehamite si cerea slugilor o limonada. - N-are decat sa mai dea o data edictul si poimaine, si pe urma si poimaine dupa poimaine...

mormaia el, stiind ca-i face pe plac femeii si sperand ca asa ii va da pace. Dar Azelia nu se lasa cu una, cu doua. Condurii ei ascutiti tropaiau nelinistiti si somnul ii ocolea doar la gandul ca Inocelsio n-avea sa se dea batut.

- A nu stiu cata oara, Maria Ta!... Poate fi oare numit rege unul care tagaduieste randuielile din strabuni si voia lui Elohim? ii spuse in alta zi regelui.

Zapacit, pentru ca pierduse sirul cuvintelor femeii, Kadur crezuse ca despre el e vorba si se ridicase intr-o rana manios. - Sunt rege prin voia Lui! Si randuielile le tin cum imi place!

Mi-esti sora si regina! Ei, si ce? Limba cartitorilor e hrana spadei mele!

Atunci Azelia il imbratisa si se lipi de el dragastos. - Maria Ta, la Inocelsio ma gandeam, de buna seama, la incurca-lume asta. Mai ieri, voise sa ne ia pe departe - ca la ce bun caznele pentru barbatii care-si „sadesc" gradina de-acasa!

Auzi! - Sa-i cazneasca! se otari iarasi Kadur.

Femeia e femeie ca sa fie ocrotita de barbatul ei, copiii sunt ai lui Elohim! - Adevarat graiesti! Dar el voia sa scape mai lesne gresitii acestia, cu temnita sau zile de munca silnica!

E asta rege? Coroana e pe capul lui ca o biata scufie. Obosit de prea multe vorbe, regele incerca sa scape de gura sora-sii, desi intelegea prea bine unde bate ea.

Instapaniti pe nastere si pe moarte, Marii Preoti n-ar fi consimtit in ruptul capului sa renunte la schingiuirea ereticilor, iar el, Kadur, nu voia le fie potrivnic, dar nici sa-l rastoarne de pe tron pe-al treilea frate, asa cum visa Azelia. Asa ca se multumira sa-i dea razvratitului Inocelsio indatoriri in indepartata cetate Cedris, din Tinutul Apusului, ceea ce-i era si lui potrivit, fiindca acolo locuiau in colibe improvizate protejatii sai, lubrigonii.”