Câmpiile Okavango

Dupa o prealabila detasare de plutonul „oficial", controversat si agitat, al literelor iesene, care s-a produs in timp, iar nu sub forma unor neconvingatoare salturi bruste, ci prin vizibile aparitii editoriale sustinute de critici si istorici literari de prima marime, de confrati intr-ale scrisului provenind indeosebi din randurile optzecistilor, dar si de mai recent lansatele voci lirice pe o piata literara extrem de vie, dinamica liricii semnate de Vasile Burlui se reinventeaza, practic, printr-o putemica turnura in volumul de fata, printr-o ruptura cu istoria, cu, as zice, increderea in utopismul ei. Autentic document sufietesc al celui care, dupa ce a pus punct razboiului, cum ii placea lui Eugene lonesco sa scrie, cu toata lurnea, claustrandu-se in universul unde realitatea contondenta cedeaza locul evocarilor sinestezice si evaluarilor lucide, Campiile Okavango promit, la o prima vedere, sa oglindeasca o metamorfoza particulara: schimbarea la fata a celui bolnav de literatura, incapabil sa vietuiasca in afara ei, transformarea lui radicala Intr-un sceptic mantuit, care asteme, prin asceza lui, serrmul sinonimiei intre religie si arta, intre cuvant si ontos, intre taina si gnoza, optand aproape fara exceptii in favoarea termenului secund. Iar lucrul acesta se petrece in descendenta unor paradigme poetice greu imitabile, livresc marturisita adeseori prin usurinta si glisarile intertextualizarii, daca ar fi sa ne gandim doar la traiectoria, specifica modelului francez, ce uneste trubadurii medievali si poetii simbolisti cu care rezo-neaza uneori autorul acestor versuri.

- Livia IACOB