Calea dragonului

In ciuda a tot ceea ce fusese invatat, a tot ceea ce crezuse pana de curand, darurile zeitei-paianjen nu aratau adevarul. Le ofereau slujitorilor ei ceva, da, insa nu adevarul. I se parea, tot mai mult, ca intreaga lui viata fusese o tesatura de minciuni plauzibile.

Ar fi trebuit sa se simta pierdut. Devastat. In schimb, i se parea ca iese la lumina dintr-un mormant.

Dupa disparitia dragonilor, care au stapanit lumea cu mii de ani in urma, Pamantul este populat de treisprezece rase umanoide. Desi reusesc sa cladeasca o societate cvasi-institutionalizata, in care cetatenii trebuie sa respecte reguli stricte, urmasii dragonilor nu-si pot infrange natura razboinica. Atunci cand Regatul Antea ridica armele impotriva orasului liber Vanai, pe care vrea sa-l supuna, cavalerul Geder Palliako, tanara Cithrin si capitanul Marcus Wester pornesc in aventura vietii lor, iar destinul ii va aduce impreuna pe Calea Dragonului.

Fragment din roman: “CITHRIN Cafenelele avusesera dintotdeauna locul lor in arta afacerilor. In porturile reci ca Stollbourne si Rukkyupal, negustorii si capitanii de corabii se aplecau deasupra meselor mozaicate, incalzindu-si mainile inmanusate pe cestile aburinde si urmarind soarele iernatic cum apune pe la amiaza. Langa apele vaste si luminate de luna ale lui Miwaji, clanuri de sudici nomazi sorbeau din cani o bautura abia mai subtire ca noroiul, recitand versuri printre targuieli aprige asupra unor averi in argint si mirodenii.

Pretutindeni in lumea lasata de dragoni, comertul si cafeaua mergeau mana in mana. Sau cel putin asa stateau lucrurile in povestile magistratului Imaniel. Cithrin nu fusese niciodata dincolo de Vanai, iar banca locala isi derula toate afacerile la sediu.

Totusi, cand veni vremea, Cithrin alese o cafenea micuta, cu o camera separata in spate si cu mese rudimentare de lemn in strada. Se afla peste drum de Piata Mare, asa ca putea sa stea aproape de fierberea comertului local fara sa fie nevoita sa faca afaceri la una dintre tarabele acelea itinerante. Proprietarul cafenelei — maestro Asanpur — era un cinnai foarte batran cu un ochi lovit de albeata si un talent vecin cu magia cand venea vorba de prepararea cafelei.

Fusese cum nu se poate mai fericit sa primeasca o chirie modesta, care-i dadea lui Cithrin dreptul la intimitatea camarutei lui dosnice. Daca afara era innorat, putea sta in sala comuna, band cafea si ascultand barfele. Daca iesea soarele, se instala la una dintre masutele vopsite in alb din strada ca sa urmareasca multimea care se perinda prin Piata Mare.

Daca totul mergea bine, cafeneaua lui maestro Asanpur avea sa devina cunoscuta drept centrul tranzactiilor bancare si comerciale ale orasului. Cu cat avea sa fie mai faimoasa, cu atat mai multi oameni aveau s-o frecventeze, aducand cu ei vesti si barfe si speculatii. Cithrin stia ca propria ei prezenta era un inceput bun, dar ca nu avea, cel mai probabil, suficient timp sa lase lucrurile sa-si urmeze cursul."