Călătorie în abis

Cei abia iesiti – strict cronologic – din adolescenta incearca adesea asaltul in imaginarul varstelor mature, atunci cand isi cauta cai de acces in lumea literara. Gestul lor temerar se sprijina pe livresc sau pe semnale vagi din amalgamul de viata reala peste care plutesc. Din categoria acestor “adolescenti pe valuri” facea parte autoarea acestei carti atunci cand a inceput sa scrie.Purta uniforma unui colegiu militar.

Pana a terminat romanul visat, concomitent cu orele de studiu si de instructie, a schimbat-o cu cea a Academiei de aviatie. Inainte de a implini doua decenii de viata a reusit, in pagini de carte, sa dea senzatia unei cufundari autentice in misterul varstelor ce vor sa vina cu alaiul lor de evenimente. La granita – tulbure inca – dintre ce s-a cristalizat deja la nivelul constiintei, s-a instalat, in mod fericit, o necesara doza de transfigurare artistica a banalului existential, de transgresare in senzational.

Aceasta razbeste in cele din urma la suprafata din magma de lirism gata in orice clipa sa scape eruptiv. Autoarea tatoneaza epicul, expulzand fasii din prea plinul sufletesc pe care mental, cu o timida autoironie, si-l cenzureaza. Se resimte scrisul ei de pe urma faptului ca este o romanciera derivata dintr-o ferventa creatoare de versuri, pe toata perioada liceului.

Cu obstinatie si spirit intreprinzator, demne de o scolarita careia nu i-au lipsit succesele si confirmarile valorice in anii de studiu, s-a aventurat in cea mai riscata experienta literara: „calatoria in abis”. I-a lasat cititorului dreptul sa decida, pastrand indeterminarea termenilor asociati in titlu. Semantic vorbind, termenul „calatorie” ii permite sa se eschiveze inteligent de la marile raspunderi estetice (si nu numai) ale literaturii care se hraneste din psihologia abisala.

In ambiguitatea lui, fenteaza contextual si genul picaresc. Ramane ideea unui excurs sentimental, initiatic, spre paradigma identitatii fiecaruia dintre cei porniti in intampinarea destinului. Scrisul la persoana intai, identificarea autoarei cu personajul narator (prin sex, varsta, optiuni, gusturi, si mai ales, prin vise) ofera avantajul transcrierii lejere a depozitului interior, evacuat cu onestitate si fara false pudori.

Cartea de fata plateste cuvenitul tribut lecturilor din programele scolare obligatorii, semnalizand si in directia familiarizarii cu intertextualitatea postmodernista. La fel ca miscarea – oarecum ludica – a segmentelor temporale, la fel ca hazardul dedublarii, si chiar cel alteritatii eului. Cartea se instituie ca o lectura (nu numai) agreabila.

Este o ilustrare a potentelor creatoare ale celor ce vin din vremurile postdecembriste spre lumea literara de astazi. Aduce cititorului de toate varstele speranta supravietuirii romantismului, a elevatiei si densitatii ideatice in manifestari spirituale. (Maria Stanciu)