Caiet de cenzor

Caiet de cenzor are ca punct de plecare corespondenta fictiva dintre autoare si sefa Biroului Documente Secrete din temuta Directie Generala a Presei si Tipariturilor (Cenzura), care in anii ’70 mergea personal la fabrica de hirtie sa ateste arderea sau tocarea caietelor de cenzori (considerate secrete de stat) si care, inainte sa fuga din tara in 1974, a sustras unul dintre aceste caiete. Acum, dupa patruzeci de ani, il pune la dispozitia cercetatoarei. Intreaga activitate a unui cenzor – meserie ingrata, despre care era interzis sa vorbesti – este rezumata in acest caiet-jurnal, ce dezvaluie nu doar structurile institutiei cenzurii, ci si viata de culise, cu framintarile, revoltele si culpabilizarile celor care decideau soarta cartilor.

Sint doar cinci luni din viata cenzoritei Filofteia Moldovean, dar atit de dense, incit ne dau imaginea aproape completa a acestei institutii misterioase. De profesie cititori si vinatori de greseli ideologice, asaltati de sute de manuscrise, de termene drastice de predare si sanctiuni amenintatoare, cenzorii isi pierd identitatea si, macinati adesea de nevroze si alte boli, isi cauta vindecarea inclusiv prin scris. „Operele” lor – caietele de cenzor –, autocenzurate sau nu, trebuiau obligatoriu sa dispara.

Nu s-a pastrat niciun asemenea document in arhive, incit Caietul de cenzor al Lilianei Corobca este reconstituit din cenusa tuturor la un loc. Fragment din cartea "Caiet de cenzor" de Liliana Corobca "Scena cand la marea Doamna intra un functionar. Doamna cracanata cu un barbat ingenuncheat intre craci, care nici n-a scos nasul, poate de rusine, poate de intensa concentrare, iar doamna, cu indiferenta, ii zice functionarului perplex: ce vrei, e un carierist!

Vrea sa fie avansat. Si se uita sfidator si intrebator la bietul functionar de provincie gata sa lesine: se pune si asta la rand ori nu? Doamna, trecuta de o a treia onorabila tinerete, cu niste cercuri (colacei) de grasime care ascundeau tot ce mai avea sub burta, acoperind jumatate din capul carieristului nenorocit, care incerca sa ramana demn in activitatea lui de avansare fara a se sufoca.

Atunci Doamna zise: daca tu nu ma convingi, sa stii ca ai o sotie mult mai convingatoare si, fiind vorba de viitorul sotului ei, nu s-a lasat mult rugata. Uita-te pe geamul de alaturi. Si micul functionar isi vazu sotia cu doi urati, parca special alesi urati, in pozitii desucheate, pe care ei doi, desi au trait 13 ani impreuna, nu le-au incercat niciodata.

Urasc asemenea scene! Sa inteleg ca publicul nostru le adora? Sa inteleg ca trec drept adevarate?

Se generalizeaza cateva actiuni negative, iar viziunile destrabalate ale unui scriitor ratat si degenerat trec drept purul adevar? A avut macar bunul-simt sa nu scrie „Marea Tovarasal Doamnele erau in regimul burghezo-mosieresc si poate acolo asa faceau. Tai scena, dar se intelege din context ca e ceva Cititorul va vedea ca pe aici a lasat urma.

„foarfeca" Cenzurii (asta cu foarfeca o stiu de la Zuki, vine de la un popa francez dintr-un secol indepartat) si nu se cade. Scriu redactiei sa se inlocuiasca cu ceva adecvat, daca nu in spirinul partidului, macar in ton cu decenta si moralitatea umana."