Bucureștii ce se duc

Bucurestii s-au dus, se duc, se vor duce. Fiecare zi sterge o trasatura de pe fata marelui oras, fiecare dimineata aduce una noua. Asa e viata.

Intotdeauna se vor gasi bucuresteni care vor plange comorile pierdute ale orasului, intotdeauna se vor gasi altii care sa dispretuiasca tot ceea ce e vechi, indiferent daca este frumos sau nu, si sa se bucure de un nou chip al lui. Schimbat mereu, acelasi dintotdeauna, Bucuresti va ramane in veacuri orasul de la intretaierea drumurilor intre Est si Vest, cetatea care apartine in egala masura Estului ca si Vestului. Un oras care nu-si pierde nici o clipa identitatea, ci si-o imbogateste.

Poate ca este asa sau poate ca nu, dar asta vrem noi sa credem, noi, cei care-l iubim. Henri Stahl, un roman de origine elvetiana si cu suflet de bucurestean, face parte dintre cei care si-au iubit fierbinte orasul. I-a cunoscut colturile frumoase, i-a urmarit fiinta ascunsa, s-a amuzat cu simpatie de defectele – ca si de calitatile – poporului sau marunt, s-a intristat de pierderea amanuntelor care-i dadeau farmec si s-a bucurat sa puna in valoare ceea ce a ramas, in speranta ca va ramane in continuare.

A facut nemuritoare amintirile. Pentru ca ele aduc o contributie esentiala la valoarea pe care se considera ca o are un oras. Ele pastreaza pentru viitor amprenta inaintasilor si daruiesc urmasilor hrisoave de noblete.

Henri Stahl a lasat Bucurestilor o carte nu numai necesara, ci si frumoasa cu adevarat. O carte scrisa cu inima. Ca atare, ea se adreseaza inimii bucurestenilor impatimiti, dar si celei a orasenilor care, grabiti sa-si traiasca zilele trepidante si lipsite de tihna, inca nu au simtit magia unica a orasului.

Citind-o, vi se va deschide o fereastra catre o intreaga lume, o lume a noastra, fara de care am fi cu totii mai saraci. Fragment din volumul "Bucurestii ce se duc" de Henri Stahl: “Un francez mucalit afirma ca Bucarest vine de la Boue qui reste (noroi care ramane), dar aceasta este evident o calomnie: Bucurestii a fost si este cel mai curat oras din lume! Oricum ar fi, Bucurestii, cu boue qui reste sau fara, ne este drag pentru cat a patimit, pentru cate amintiri trezeste, pentru cata munca inteligenta si avanturi generoase au pornit de aci.

Cum s-or fi numit strazile actualei capitale pe la anul 1600 i.Hr., pe vremea cand era o simpla asezare preistorica, cu strand pe lacul Fundeni, nu putem sti; si nici cum erau botezate strazile Cetatii Dambovitei pe vremea cand, la 1473 si a doua oara la 1476, Stefan cel Mare o asedia si rapea pe Doamna si pe frumoasa fata a lui Radu cel Frumos, unind prin casatorie dinastia Musatinilor cu a Basarabilor, fapt de cea mai mare importanta istorica pentru ca, de atunci inainte, un Domn al Moldovei, avand si sange muntean, putea domni atat in Moldova cat si in Muntenia si deci Stefan cel Mare a facut cel mai hotarator act in vederea viitoarei uniri a Principatelor Romane. Stim insa ca, pe vremea cand, sub Mircea Ciobanul (1545), Bucurestii devenisera capitala statornica a principatului muntean, numirea ulitelor se facea, in mod firesc, dupa biserici, dupa portile de intrare in cetate: Poarta de Fier, Poarta de Jos (unde incepe azi Calea Serban Voda), Poarta de Sus a cetatii (unde se intretaie strada Carol cu strada Smardan); se facea dupa podurile de pe Dambovita, dupa principalele stabilimente ale timpului: Jignita Domneasca, Ulita Puscariei etc., dupa locurile unde se tineau targurile: Ulita Targului din Nauntru, Targului de Sus , legate prin Ulita Mare (azi strada Lipscani), apoi dupa numirile breslasilor stransi in jurul palatului domnesc si bisericilor Curtea Veche si Sf. Anton (actuala Piata de Flori).

Au ramas astfel pana mai deunazi vechile numiri: Ulita Blanarilor, Selarilor, Cavafilor (cizmari), Covaci (fierarilor), Panzarilor, Gaitan Hor, Islicarilor (azi strada Carol, fost strada Franceza) etc. Strazile se mai numeau dupa tinta principalelor artere de comunicatie: Podul Brasovului (fosta Podul Mogosoaiei devenita la 1877 Calea Victoriei), Podul Targovistei (azi Calea Grivitei), Podul Beilicului, pe unde venea alaiul domnesc de la Constantinopole (Calea Serban Voda), Podul Targului de Afara (Calea Mosilor) etc."