Bucuresti. Praf si sange

Fascinata de Romania, Malgorzata Rejmer a realizat „o suita de reportaje sau un mare reportaj” despre Bucuresti si despre istoria recenta si societatea romaneasca. Impletind trei planuri temporale – Romania contemporana, cea a epocii comuniste si cea interbelica –, volumul descrie un prezent aspru si un trecut dramatic, reamintindu-ne lucruri pe care nu avem voie sa le uitam – reeducarea prin tortura, sistemul totalitar, interzicerea avorturilor si tragediile care au urmat de aici. De la prigoana comunista la ascensiunea lui Ceausescu, de la Casa Poporului, perioada decreteilor sau colectivizare la coruptie, ciini vagabonzi ori cartiere ca Militari sau Ghencea, toate isi gasesc un loc in aceasta carte, ce are prospetimea si obiectivitatea perspectivei unui strain.

„O invidiez pe autoare pentru legatura ei cu Bucurestiul. In numele nostru, ea s-a apropiat de locuitorii acestuia, de exemplu de oameni care consuma batoane de ciocolata carora le face reclama un «Ceausescu dulce» si viseaza ca el se va intoarce intr-o zi. Pentru Margo Rejmer, Bucurestiul este «un pic elegant, putin amuzant, pe la margini semanind cu un ulcer, dar in centru bine pomadat».

Mie cel ulcerat imi place cel mai mult. Margo Rejmer era pina acum o tinara scriitoare cu talent; se dovedeste insa ca este un reporter si un eseist cu si mai mult talent.” (Mariusz Szczygiel) „Margo Rejmer ne-a invatat foarte bine pe noi, romanii. Cu ochi de excelent reporter, cu talent de scriitoare si cu o caldura umana rara, in Bucuresti.

Praf si singe descrie o lume romaneasca asa cum noi nu stim s-o vedem. E rindul nostru sa invatam de la ea sa ne cunoastem mai bine, citind aceasta carte vie si pasionanta.” (Mircea Vasilescu) Fragment: “Iar Bucurestiul - capitala a cosmopolitismului romanesc? Poate ca este totusi frantuzesc, de vreme ce a fost construit de arhitecti parizieni, poate e totusi nemtesc, pentru ca se distreaza in berarii si carciumi, sau poate totusi american, daca tot copiaza bulevarde din New York?

Cum este orasul care se schimba si se transforma neincetat, care este o efemerida scanteietoare, un oras unde nu exista cladire care sa aiba mai mult de doua sute de ani si care sa nu poata fi maturata in orice clipa de un cutremur? Un oras in care totul se petrece in graba si dispare brusc? Un oras in care lumea buna se intalneste cu saracia, in care din noroi se inalta palate?

In care realitatea se subtiaza si se intareste, subtire ca un placaj in fereastra, masiva ca monumentele unei natiuni tinere. Cum sunt? intreaba Romania.

In acelasi timp, se teme teribil si terorizeaza cu cruzime, ca este periferica si pastorala, ca e imprumutata si ca s-ar putea sa nu mai fie deloc. Ca o sa vina un ungur, un rus sau un bulgar si iar o s-o imparta. Un evreu o s-o prade, o sa ia putinul agonisit cu truda.

In adancul fricii incolteste furia, slabiciunea isi pune penele mandriei. În anii '20, Romania inca isi canta cantecul de slava cu un glas puternic, ca de bas. Apoi, ragusita de turbare si ura fata de straini, nu va mai face decat sa urle.”