Blestemul Vraciului

In al doilea roman din seria Cronicile Wardstone, Thomas si mentorul sau au de infruntat cea mai temuta creatura a raului: Urgia, care incearca sa scape din catacombele de sub catedrala din Priestown. Dar nu numai fortele Intunericului ii ameninta pe cei doi, ci si marele Inchizitor este pe urmele lor. Cand mentorul sau este prins si condamnat la moarte, Thomas incearca cu ajutorul prietenei sale, Alice , sa-l salveze si, in acelasi timp, sa-l apere de un cumplit blestem.

Cronicile Wardstone amintesc de autori clasici precum Edgar Allan Poe si Washington Irving. Ele isi gasesc locul in biblioteca alaturi de marile romane fantastice care farmeca cititorii mici si mari. Fragment din cartea "Blestemul Vraciului" de Joseph Delaney „CAPITOLUL 10 SCUIPATUL FETEI Fara nicio clipa de sovaiala, am apucat toiagul si am suflat in lumanare, cufundand toata pivnita in bezna, miscandu-ma repede in directia usii care ducea spre catacombe.

In urma s-a iscat un valmasag ingrozitor: strigate, tipete si zgomote de incaierare. Uitandu-ma inapoi, am vazut un alt paznic venind cu o torta in pivnita, asa ca m-am strecurat in spatele rafturilor de sticle, adapostindu-ma de lumina care venea dinspre usa din peretele indepartat. Ma simteam cumplit sa-i las pe Vraci si pe Alice si sa plec.

Nu va pot spune ce era in sufletul meu: ajunsesem aici si tot nu fusesem in stare sa-i salvez. Nu mai nadajduiam decat ca, fara sa fi bagat eu de seama, izbutisera, in zapaceala aceea, sa iasa afara. Amandoi vedeau bine pe intuneric si, daca eu reusisem sa gasesc usa spre catacombe, la fel ar fi putut s-o gaseasca si ei.

Am simtit ca vreo cativa dintre prizonieri imi urmasera exemplul, indepartandu-se de paznici, adancindu-se in ungherele intunecate ale pivnitei. Cativa pareau sa fie chiar in fata mea. Poate ca printre ei se aflau si magistrul meu si Alice, dar nu puteam risca sa-i strig si sa atrag astfel atentia paznicilor.

Cand imi alesesem calea de scapare, strecurandu-ma printre rafturile cu sticle de vin, mi se paruse ca vad, in fata mea, usa dinspre catacombe deschizandu-se si inchizandu-se repede, dar era prea intuneric ca sa fiu sigur. Cateva momente mai tarziu, ieseam pe acea usa. In clipa in care am inchis-o in urma mea, m-am trezit cufundat intr-o bezna atat de groasa ca, pentru cateva secunde, nu mi-am putut zari nici mainile, oricat mi le apropiam de ochi.

Am stat nemiscat, in varful scarii, asteptand disperat sa mi se obisnuiasca ochii cu intunericul.”