Blestemul manuscrisului

Marele Maestru al Cavelerilor Teutoni, Herman von Salza, intelege ca batalia pentru tinuturile carpatice e pierduta. Doar unul de-al locului, un roman, poate duce lupta mai departe in apararea crestinatatii. Fratele Walter Schwartz a avut o mama romanca, pentru ei este Vlad Negru.

El poate fi intemeietorul, daca Papa va redacta o Charta a Europei unite, o bula de plumb negru? Doar asa lupta poate fi dusa mai departe? intemeierea Tarii Romanesti, luptele pentru independenta, marile mistere ale istoriei, cavaleri si domnitori, catolici si ortodocsi, iubiri interzise, aliante secrete, crime si executii?

Opt secole de istorie in umbra misteriosului Manuscris al Papei. Un manuscris negru, un manuscris blestemat sa nu poata fi citit niciodata? Alternand episoadele din trecut, Stelian impreuna cu politia romana, franceza si germana incearca sa dea de urma ultimei copii a manuscrisului.

Pierdut in 1945 langa Budapesta in ultimul contraatac al Diviziei 2 Panzer Das Reich, readus la Bucuresti si ascuns la o sectie a Comitetului Central, furat din nou din BCU in zilele Revolutiei, ajunge in fine, dupa ambuscade si urmariri la Palatul Cotroceni cu ocazia unei receptii in cinstea ministrilor apararii din tarile NATO. Dar si aici se pregateste un atentat? Ultimul!

Bogdan Hrib scrie in culori tari si cu un implacabil simt al povestirii. - Barry Forshaw, autor Euro Noir. Fragment din cartea "Blestemul manuscrisului" de Bogdan Hrib, Razvan Dolea: "Eu sunt Stelian Munteanu.

Acesta este chiar numele meu real. Mai am unul: Dan. Stelian Dan Munteanu.

Nu raspund daca ma striga cineva Dan. Raspund daca sunt apelat Stelica, Stelios, Stelu, Stu - in functie de nationalitea celor care ma cheama. Nu sunt spion.

Nu sunt politist. Nu sunt detectiv. Nu mai sunt jurnalist.

Dar am o multime de prieteni, care ma baga in tot felul de buclucuri. Nu am licence to kill si nici o mie de device-uri electronice si miniaturizate. Dar trag bine cu pistolul si, chiar mai bine, cu o carabina cu teava lunga, bine echilibrata si cu o hineta Zeiss.

Am fost vicecampion balcanic la pusca, in clasa a X-a, dar ai mei au crezut ca voi pica treapta a doua si „mandria familiei" nu va mai fi elev de mate-fizica la Misu. Am renuntat la tir si am luat treapta. Apoi am ajuns inginer constructor, dar a venit '89 si nu am profesat nici o zi.

Am scris SF, dar nu am publicat niciodata. Public doar ce scriu altii. Am inceput sa fac fotografie artistica si am avut trei expozitii personale.

Am un aparat vechi, metalic si manual, un Asahi Pentax de vreo treizeci de ani. Prin '90 si ceva mi-am cumparat un Canon EOS 300, de plastic, cu zoom si autofocus. E multumitor.

Nu sufar digitalele. Si nici nu prea imi ies cadrele, atunci cand sunt fortat sa le folosesc. In '90 m-am angajat fotoreporter la un cotidian important.

Am fotografiat, am scris, am fost alergat si arestat. Pana la urma, am renuntat. Chiar atunci cand a inceput razboiul in Iugoslavia.

In '93 am infiintat „Trident". Am tiparit carti cu mainile mele. Am castigat si am pierdut.

Mi-am obosit ochii, mi-am asprit palmele si mi-am strambat coloana. Dar am perseverat. Entuziasmul si nebunia s-au ratacit pe parcurs."