Binecuvantate ne fie dorurile

Carmen nu te ia de mana, ca sa intri in lumea ei. Ar fi o pozitie de forta si ea nu foloseste forta decat pentru ea insasi, ca sa-si puna ordine in dureri si sa scoata din ele... emotii, de-alea pure, calde si colorate.

Carmen iti lasa usa sufletului deschisa si te face sa vrei sa intri... pentru ca stii ce vei simti: stii ca-ti va da cu lacrima de toti peretii si te va invata sa zambesti din nou. Si, exact cand te astepti mai putin, te indragostesti de personajele ei, te revolti impotriva celor care le fac rau si iti dai seama ca esti si tu acolo cumva, cu ceva din copilaria ta sau din povestile familiei tale...

Citesc si simt ca m-am urcat intr-o masina a timpului, care ma duce ba intr-un viitor cu sperante, ba intr-un trecut unde ea da, meticulos, toate panzele de paianjen la o parte, ba intr-un prezent copios, cu tot ridicolul unor update-uri pentru care nu suntem toti pregatiti... Are aceasta superputere, mai ales de cand nu mai e doar o autoare, ci o scriitoare autentica, fascinanta, cu toate mirodeniile necesare spre a te indestula sufleteste. Ador ce scrie, iubesc ce simte si ma mandresc excesiv cu prietenia care ne leaga de-o viata.

- Mihaela Radulescu Schwartzenberg