Berlin Vol.3: Batalia din Gropius

La Corint Junior, continuam seria Berlin cu al treilea volum Batalia din Gropius. O distopie captivanta care se adreseaza adolescentilor, scrisa de autorii italieni Fabie Geda si Marco Magnone. Este decembrie 1978 si iarna se abate asupra Berlinului.

De ambele parti ale Zidului, stratul alb al zapezii a inghetat peste casele si scolile in ruina, peste parcurile si curtile pustii. In ultimii trei ani, un virus incurabil a exterminat populatia adulta a orasului, constrangandu-i astfel pe copiii si tinerii care au supravietuit sa traiasca la voia intamplarii, pana cand, odata ajunsi la varsta maturitatii, boala sa-i ucida si pe ei. De data aceasta, un razboi necrutator se dezlantuie intre grupurile de tineri, care duc zi de zi o lupta dura pentru hrana si resurse.

Grupul din Tegel, condus de nemiloasa Wolfrun, incendiaza adaposturi si seamana teroarea in Gropius, cartierul simbolic al Berlinului, sub privirile ingrozite ale Christei si ale lui Jakob. Nimeni si nimic nu pare sa ii opreasca, si totusi cineva mai pastreaza inca in inima o scanteie de umanitate... Fragment din roman: “Jakob ingenunche la pamant si-si lua capul intre maini.

Cum de putuse fi atat de prost? Simtea rusinea in ochi, in gura, blocandu-i respiratia, ca si cum ar fi inghitit un soarece. Si totusi, chiar in acel moment, o parte a creierului sau nu inceta sa se gandeasca la Christa.

Stia ca era datoria lui sa caute copiii si sa-l regaseasca pe Bernd, dar in acelasi timp ar fi vrut sa alerge la ea, sa-i stranga mana, sa se intinda langa ea, sa inchida ochii, sa stea acolo, nemiscat, fara sa se gandeasca la nimic. Rusinea se prefacu in furie. De ce se intamplau toate astea?

De ce nu-si putea trai varsta de cincisprezece ani asa cum ar fi fost normal: scoala, prietenii, familia – iubita? De ce lumea lui era... aia?

Privi in jur si nu vazu nimic altceva decat abandon si dezolare. Zapada peste tot. Gheata spargea zidurile si tevile.

Rugina. Aceeasi rugina care-i ingreuna gandurile. - Putem merge, spuse Buchner Doi, iesind de dupa furgoneta in spatele careia se adapostisera.

Vazuse un baiat din Tegel aparand in usa de siguranta, privind in jos pe scara antiincendiu, apoi intrand inapoi. Vantul se linistise. Continua sa ninga, dar acum fulgii cadeau drept, solemni.

- Da... raspunse Jakob. Dar nu se misca.

Inchise ochii din nou. Se plimba cu parintii pe malul fluviului Havel. Era vara.

Era foarte cald. Mama il tinea de mana. Soarele se reflecta in apa.

Mergeau in tacere, fiecare prins in contemplarea minunii in care se cufundasera, cand o minge se rostogolise dinspre padure. O clipa mai tarziu aparu un domn imbracat in alb, cu o barba lunga, de profet: alerga tinandu-si palaria de pai cu mana pe cap. Terenul cobora abrupt spre rau.

Mingea nu dadea semne ca s-ar fi oprit, in cateva clipe ar fi ajuns in apa. Atunci Jakob se desprinse din mana mamei si tasnise."