Berlin. Vol. 2: Zorii din Alexanderplatz

Cand orasul era inca un oras, oamenii se trezeau in fiecare dimineata in Berlinul de Vest si in Berlinul de Est, separate prin Zidul necrutator. Cand orasul era inca un oras, Timo, Jakob si Christa nu aveau cum sa stie ca, intr-o buna zi, vor fi nevoiti sa deschida ochii intr-o lume fara adulti, in cartierele unui Berlin de nerecunoscut, plin de primejdii. Un oras in care, pentru a supravietui, este nevoie sa faci parte dintr-un grup: Gropiusstadt, Havel, Reichstag, Tegel, Zoo.

In ciuda luptelor inversunate insa, toti au ceva in comun: virusul care, la sfarsitul adolescentei, le va curma viata, ca si cum maturizarea ar fi fost o condamnare Ia moarte. Iar virusul nu este singura primejdie. O fiara misterioasa umbla libera pe strazi, ataca si ucide animale si copii apoi dispare fara urme.

lar pentru a se apara de inamicul invizibil, nu le mai ramane decat sa se alieze si sa lupte impreuna. Fragment din roman: „Vierme muncise toata ziua cu un grup de copii din Reichstag, entuziasmati la gandul ca sapa o groapa ca sa prinda monstrul. Vazandu-i pe toti impreuna era greu sa-i distingi intre ei: vreo doi ieseau in evidenta prin tricourile in culori tipatoare, un al treilea pentru ca avea niste blugi evazati cu cateva masuri bune mai mari, care se tarau pe jos si in care se impiedica la fiecare doi pasi; in rest, erau fete arse de soare, clai de par zburlit si murdar, omoplati si clavicule si alte oase ce se vedeau pe sub pielea trasa.

Ajunsesera intr-o zona potrivita din Tiergarten, nu departe de unde Timo si Roberto gasisera trupul sfasiat al cerbului, se impartisera in trei echipe si se pusesera pe treaba cu harletele, pe rand. La sfarsitul zilei, groapa era lata de vreo doi metri si tot cam pe-atat de adanca: fusesera nevoiti sa lege o franghie de trunchiul unui copac ca sa intre si sa iasa. Facusera rost de o panza cerata, luata dintr-un magazin cu articole de vanatoare si pescuit, o fixasera cu niste tarusi de cort in patru colturi si cu mare finete presarasera peste ea pamantul scos din groapa.

La apus, un ochi atent si-ar fi dat seama ca in acea zona cineva isi facuse de lucru cu pamantul, desigur, dar cu cea mai mare probabilitate ar fi calcat pe-acolo fara sa banuiasca ceva. - Hei! Fii atent la harlet!

tipa un copil carliontat. Cel care era cat pe ce sa-l loveasca cu el in cap il sprijini pe pamant. - Nu mai vad nimic.

- Ai dreptate, spuse Vierme, stergandu-se de sudoare cu tricoul cu care, in timpul zilei, isi infasurase capul. - E aproape intuneric. Mai bine ne ducem acasa.

- Dar nu am terminat, spuse un copil care avea bratele de la ochelari lipite cu scotch. Lipseste momeala.”