Baietii strazii

Cu actiunea plasata in Roma, in anii de dupa al Doilea Razboi Mondial, Roma cartierelor marginase aflate in saracie si lipsuri, Baietii strazii spune povestea unui grup de copii, deveniti adolescenti, de la periferia societatii. Traind de pe o zi pe alta, Cretu, Casu, Gurita, Chioru, Alduccio si prietenii lor duc o existenta precara, avand slujbe de ocazie, savarsind furtisaguri marunte si prostituandu-se. Personajele lui Pasolini strabat un itinerar picaresc, alcatuit din evenimente comice, tragice, grotesti.

Avandu-si radacinile in miscarea neorealista din anii ’50, Baietii strazii este un omagiu plin de nostalgie si de afectiune adus unei intregi clase sociale aflate in pericol de a fi uitata. Cenzurat, criticat de specialisti si blamat de publicul larg la aparitia sa, romanul lui Pasolini a fost, in cele din urma, recunoscut universal drept o capodopera a literaturii mondiale datorita fortei si vitalitatii sale incontestabile. Pasolini a fost un artist si un ganditor care a incercat nu sa-si rezolve contradictiile, ci mai degraba sa le materializeze pe deplin.

- The New York Times Pasolini era intr-o permanenta cautare, intotdeauna deschis la moduri diferite de a privi lucrurile. - Jytte Jensen, curator al retrospectivei Pasolini la Muzeul de Arta Moderna din New York Fragment din cartea "Baietii strazii" de Pier Paolo Pasolini "Cu alba-neagra nu mersese deloc rau la inceput. Cretu si salernitanii se asezau intr-un colt bine ales, in Campo dei Fiori sau pe podul Vittorio, ori in cartierul Prati, iar mai tarziu, cand in locul umbrelei isi putura face o masa, si in locul cartilor, trei bucati de lemn bine slefuite cu un elastic, doua fara hartie si una cu un patratel de hartie prins in elastic, chiar si in Piazza di Spagna sau in vreun alt loc elegant, unde se puneau cu voiosie pe fraierit trecatorii, adunand in jurul lor o multime de indivizi pusi la patru ace si plini de bani.

Cretu o facea numai cu numele pe incepatorul, cel care tinea masa, dar in realitate avea o sarcina mai delicata, si castiga o mie de lire pe zi sau chiar si mai mult. Dar intr-o sambata seara de la inceputul lui iunie, in timp ce incepusera sa se adune persoane in jurul lor, in via dei Pettinari, aparura dintr-odata gardienii venind in fuga de pe podul Sisto. Cretu fu primul care-i vazu si o sterse pe via delle Zoccolette in jos, cand un gardian ii striga: „Opreste-te ca trag", si el se opri; vazu ca tinea cu adevarat un pistol in mana, dar se gandi.

„Doar n-oi vrea sa ma omori, sper" si o lua din nou la fuga pana cand ajunse in via Arenula, disparand apoi pe stradutele din Piazza Giudia. Ceilalti trei insa fura prinsi. Ii dusera la comisariat, iar a doua zi ii trimisera in satucul lor, si adio.

In orice caz, in seara aceleiasi zile de sambata, Cretu cobori in grota de pe taluzul de la podul Sublicio, care era de fapt pivnita unui vechi palat de acum cateva secole, si fara sa se uite macar la gramada de haine care era toata garderoba celor trei nenorociti, se duse ata la cele cateva caramizi ce acopereau o gaura unde erau ascunse economiile dintr-o luna intreaga de munca: cincizeci de mii de lire."