Băiatul-Flamingo

Oamenii cei mai neobisnuiti sunt cei care salveaza lumea Un nou roman de referinta al scriitorului Michael Morpurgo, plasat in peisajul unic al tinutului Camargue din sudul Frantei, pe fundalul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Lorenzo, un baiat autist, isi duce viata alaturi de parintii lui si de flamingii care traiesc in imprejurimi. Desi nu intelege multe lucruri, stie sa vindece animalele.

Adora rutina si muzica si in fiecare saptamana se duce cu mama la targ, sa dea o tura calare pe calutul caruselului din oras. Dar, intr-o buna zi, sosesc nazistii cu armele lor si preiau controlul asupra orasului. Un soldat impusca si raneste grav un flamingo.

Ba mai rau, indragitul carusel este distrus. Universul acestui baiat vulnerabil se naruie cat ai clipi. Printre nazisti exista insa un personaj amabil, un militar, el insusi tata, profesor de meserie.

Vor reusi oare Lorenzo si Caporalul sa indrepte impreuna raul facut asupra vietii lor si asupra intregului oras? In ziua aceea, cand a iesit din sopron, Lorenzo si-a intins aripile si a alergat prin curte, in lumina soarelui, tipand fericit. Apoi a venit la mine, mi-a ridicat bratele, le-a intins larg si le-a miscat in sus si in jos.

Imi facea aripi din ele. Am stiut indata ce vrea sa fac. Deveneam si eu un flamingo, cu aripile intinse ca ale lui, tipand si zburand la fel ca el.

Nu ne jucam, nici nu ne prefaceam. Eram si eu un flamingo. Alergam ca un flamingo.

M-am ridicat si am zburat dupa Lorenzo. - Zboara, flamingo, zboara…! Traducere din limba engleza de Gabriela Florina Iorga.

Tata si Henri aveau aceeasi parere despre soldatii nemti incartiruiti in castel. Cred ca a fost unul dintre motivele pentru care au devenit atat de repede prieteni buni. Aveau aceeasi parere despre multe lucruri.

Considerau ca trebuia sa interactionam cat mai putin de-a face cu nemtii. Cu totii trebuia sa ne ferim de acel loc si sa nu avem nimic cu ei. Dar Lorenzo avea alte idei si, indiferent de ceea ce spuneau ei, in ciuda nesfarsitelor batjocuri din partea soldatilor nemti, ma ducea acolo in fiecare zi, pe drumul de la ferma, pentru a le urmari toate miscarile.

Buncare mari de beton apareau ca negii in jurul Camelotului sau. Stiam ca i se rupea inima sa asiste la aceasta transformare hidoasa, dar mai stiam si ca nu putea sa faca altfel. Iubitul sau Camelot era transformat intr-o sumbra fortareata cenusie, cu sarma ghimpata si santuri peste tot.

Ii capturasera castelul, il preluasera si facusera din el o monstruozitate, care acum le apartinea. Ura ceea ce se intampla, dar trebuia sa fie de fata." Oamenii cei mai neobisnuiti sunt cei care salveaza lumea Un nou roman de referinta al scriitorului Michael Morpurgo, plasat in peisajul unic al tinutului Camargue din sudul Frantei, pe fundalul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Lorenzo, un baiat autist, isi duce viata alaturi de parintii lui si de flamingii care traiesc in imprejurimi.

Desi nu intelege multe lucruri, stie sa vindece animalele. Adora rutina si muzica si in fiecare saptamana se duce cu mama la targ, sa dea o tura calare pe calutul caruselului din oras. Dar, intr-o buna zi, sosesc nazistii cu armele lor si preiau controlul asupra orasului.

Un soldat impusca si raneste grav un flamingo. Ba mai rau, indragitul carusel este distrus. Universul acestui baiat vulnerabil se naruie cat ai clipi.

Printre nazisti exista insa un personaj amabil, un militar, el insusi tata, profesor de meserie. Vor reusi oare Lorenzo si Caporalul sa indrepte impreuna raul facut asupra vietii lor si asupra intregului oras? In ziua aceea, cand a iesit din sopron, Lorenzo si-a intins aripile si a alergat prin curte, in lumina soarelui, tipand fericit.

Apoi a venit la mine, mi-a ridicat bratele, le-a intins larg si le-a miscat in sus si in jos. Imi facea aripi din ele. Am stiut indata ce vrea sa fac.

Deveneam si eu un flamingo, cu aripile intinse ca ale lui, tipand si zburand la fel ca el. Nu ne jucam, nici nu ne prefaceam. Eram si eu un flamingo.

Alergam ca un flamingo. M-am ridicat si am zburat dupa Lorenzo. - Zboara, flamingo, zboara…!

Traducere din limba engleza de Gabriela Florina Iorga. Tata si Henri aveau aceeasi parere despre soldatii nemti incartiruiti in castel. Cred ca a fost unul dintre motivele pentru care au devenit atat de repede prieteni buni.

Aveau aceeasi parere despre multe lucruri. Considerau ca trebuia sa interactionam cat mai putin de-a face cu nemtii. Cu totii trebuia sa ne ferim de acel loc si sa nu avem nimic cu ei.

Dar Lorenzo avea alte idei si, indiferent de ceea ce spuneau ei, in ciuda nesfarsitelor batjocuri din partea soldatilor nemti, ma ducea acolo in fiecare zi, pe drumul de la ferma, pentru a le urmari toate miscarile. Buncare mari de beton apareau ca negii in jurul Camelotului sau. Stiam ca i se rupea inima sa asiste la aceasta transformare hidoasa, dar mai stiam si ca nu putea sa faca altfel.

Iubitul sau Camelot era transformat intr-o sumbra fortareata cenusie, cu sarma ghimpata si santuri peste tot. Ii capturasera castelul, il preluasera si facusera din el o monstruozitate, care acum le apartinea. Ura ceea ce se intampla, dar trebuia sa fie de fata.