Aviatoarea

Aviatoarea Sure Vanay porneste in cea mai importanta misiune a vietii sale, care o poate propulsa spre un nivel mai inalt in randul aviatorilor din Naram. Misiunea stranie pe care o primeste, de a livra un mesaj la o adresa nestiuta de nimeni, aflata la baza muntelui Histo, o trimite pe Sure intr-o calatorie de neuitat. Curiozitatea si curajul o imping spre limitele dintre spatiu si timp, facand-o sa se piarda chiar inainte de a ajunge la destinatie.

Locurile pe care le vede, oamenii pe care ii intalneste si speranta nebuna de a-si revedea fratele disparut, o poarta intr-o lume cu totul noua si misterioasa. Incepe o aventura de neuitat alaturi de Sure Vanay, aviatoarea neinfricata si decopera o lume plina de emotie, in care razboiul sta sa inceapa la fiecare pas, in care dragostea pare imposibila si timpul devine relativ. Fragment din roman: "Balakian si razboiul de altadata In aviatie, daca in timpul zborului aerul era prea linistit, daca vantul nu reusea sa iti zgaltaie catusi de putin aripile metalice, ceva rau avea sa se intample.

Poate ca era doar o superstitie cu care ma nascusem, un soi de teama ascunsa in interiorul meu, teama de liniste, dar, cu toate astea, instinctul nu ma inselase niciodata. Cerul de deasupra orasului necunoscut in care ma aflam era mai negru decat insasi moartea. Continuam sa ma indepartez de fabrica in care aterizasem, fara a intelege incotro ma indreptam sau ce anume cautam.

Din loc in loc, aveam impresia ca vad umbre sau aud ferestrele de lemn cum se trantesc odata cu trecerea mea, dar nicio urma de fiinta vie sau moarta. Nimic. Mi-am mai aruncat o data privirea spre cer, parca sperand sa-mi vad batranul coborand cu repeziciune spre mine, apoi ducandu-ma departe de situatia in care ma aflam.

O pala calda de vant ma impinse din spate, apoi ceva dur si aspru imi lovise intreg trupul cu brutalitate, iar durerea si presiunea care se instalasera in timpane ma faceau sa vreau sa urlu. Ar fi trebuit sa reactionez, ar fi trebuit sa vreau sa ma protejez de orice ar fi fost acel lucru care incerca cu tot dinadinsul sa ma puna la pamant, dar tot ce am reusit sa fac a fost sa imi acopar urechile. Cu toate ca purtam o casca de piele, prevazuta cu difuzoare, care ar fi trebuit sa ma protejeze, timpanele mele nu faceau fata tiuitului asurzitor.

M-am simtit trasa si scuturata cu putere. Intrasem din nou in intunericul rece al unei cladiri care se zguduia din toate temeliile, scuturandu-si firimiturile de piatra si praf. — Hei!

Hei, tu! Ma auzi? Revino-ti!

Ma auzi? se auzi vocea infundata a unui barbat. — Ce?

pana si vocea mea suna la fel. — Nu esti in toate mintile? Ce cautai sa umbli de nebuna, singura pe strazi intr-un moment ca asta?

Nu ai toate tiglele pe casa? Parea tanar, nu avea mai mult de 30 si ceva de ani, iar in ochii lui negri, sclipitori, plini de furie si disperare, se citea multitudinea experientelor covarsitoare care il transformasera in barbatul determinat si autoritar care ma scutura de parca as fi fost o papusa de paie. — Unde suntem?

l-am intrebat. — Unde suntem? in mijlocul blestematului astuia de razboi!

Pe ce lume traiesti, fetito? Din ce divizie faci parte? Te-au lasat in urma?

Barbatul incepu sa ma intoarca pe toate partile, cercetandu-mi jacheta. — Despre ce vorbesti? — Trebuie sa ne miscam.

Or fi fost cladirile astea bine gandite, dar nu indeajuns. Haida! Ma smuci cu putere si, fara menajamente, ma trase dupa el.

Am iesit din nou in plina strada. Cladirile se prabuseau rand pe rand sub ploaia de foc care le mistuia, avioane cum nu mai vazusem decat prin desenele scrijelite cu stangacie din jurnalele pierdute si recuperate din razboaiele ce fusesera odata, zburau zgomotos cu viteza, aproape atingand acoperisurile caselor care inca mai rezistau. Fumul inecacios se ridica spre inalturi, luminat de flacari amenintatoare, colorand orasul si cerul intr-o nuanta rosiatica."