Arta subtila a disperarii

Arta subtila a disperarii. O carte despre speranta De la autorul bestsellerului international Arta subtila a nepasarii Traim vremuri interesante. Desi suntem mai liberi, mai sanatosi si mai instariti ca oricand, cumva, totul pare sa se fi defectat intr-un mod oribil si ireparabil: planeta se incalzeste, guvernele esueaza, economiile se prabusesc si toata lumea se declara ofensata pe Twitter.

In acest punct al istoriei, cand avem acces la tehnologie, educatie si comunicare cu o usurinta la care stramosii nostri nici n-ar fi visat, prea multi dintre noi se simt lipsiti de speranta. In noua lui carte, Mark Manson isi indreapta atentia asupra nesfarsitelor nenorociri care au loc in lume. Inspirandu-se din cercetarile psihologice legate de aceste subiecte, precum si din intelepciunea atemporala a lui Platon, Nietzsche sau a legendarului Tom Waits, el diseca religia si politica si modul in care acestea au ajuns sa semene intre ele.

Manson analizeaza relatia noastra cu banii, cu industria de divertisment si cu internetul, aratand ca, oricat de bun ar fi un lucru, daca este consumat in exces, ne poate omori – psihologic vorbind. Mason pune sub semnul intrebarii definitiile comune ale credintei, fericirii si libertatii – ba chiar si ale sperantei. Cu eruditie si umor, Manson ne ia de guler si ne provoaca sa fim mai sinceri cu noi insine si mai conectati cu lumea in moduri la care probabil ca nu ne-am mai gandit pana acum.

Mark Manson este un maestru al ideilor provocatoare si contraintuitive. Stilul sau antrenant te va impiedica sa lasi cartea din mana. - James Clear, autorul bestsellerului Atomic Habits Pentru starea actuala de anxietate spirituala, Mark ofera un antidot bazat pe o foarte necesara combinatie de umor, sfaturi practice si intelepciune filosofica.

- Eric Barker, autorul bestsellerului Latri degeaba la luna Mark Manson este blogger, scriitor si antreprenor in mediul online. Blogul lui, MarkManson.net, este citit in fiecare luna de peste doua milioane de vizitatori. Locuieste la New York.

Fragment in volumul "Arta subtila a disperarii" de Mark Manson: "Atat ingaduinta exagerata fata de emotii, cat si reprimarea lor pot conduce la o criza a sperantei. Persoana care-si neaga Creierul Simtitor devine apatica fata de lumea exterioara. Respingandu-si emotiile, respinge posibilitatea de a face unele judecati de valoare, adica isi anuleaza capacitatea de a decide daca un lucru e mai bun decat altul.

Iar prin asta devine indiferenta fata de viata si de rezultatele deciziilor sale. Se chinuie sa interactioneze cu ceilalti. Relatiile sale se deterioreaza.

In cele din urma, indiferenta cronica o conduce la o intalnire neplacuta cu Adevarul Inconfortabil. In definitiv, daca nu exista lucruri mai importante sau mai putin importante, atunci nu exista niciun motiv sa faci un lucru sau altul. Iar, daca nu avem motive sa facem ceva, de ce sa mai traim?

Totodata, persoana care-si neaga Creierul Ganditor devine impulsiva si egoista, imbracand realitatea asa incat sa se conformeze capriciilor si toanelor sale, care nu-i vor fi niciodata satisfacute. Criza sperantei, in cazul sau, consta in aceea ca, oricat ar manca, bea domina, regula, nimic nu va fi niciodata suficient - nu va conta suficient, nu va fi niciodata semnificativ. Persoana aceasta se va afla mereu intr-un carusel al disperarii, mereu pe fuga, fara a se misca vreodata cu adevarat.

Iar daca la un moment dat se va opri, va fi imediat confruntata cu Adevarul Inconfortabil. Stiu, sunt dramatic, din nou. Dar, Creiere Ganditor, trebuie sa fiu.

Altfel Creierul Simtirii se va plictisi si va inchide cartea. V-ati intrebat vreodata de ce unele carti se citesc pe nerasuflate? Nu tu intorci paginile, nataraule; Creierul Simtitor le intoarce.

Anticiparea si suspansul, bucuria descoperirii si satisfactia deznodamantului. Scriitura buna este cea capabila sa le vorbeasca simultan ambelor creiere. Asta e toata problema: a le vorbi ambelor creiere, a le integra intr-un intreg cooperant, coordonat si unificat.

Deoarece, daca autocontrolul este o iluzie provocata de o prea buna parere despre sine a Creierului Ganditor, atunci doar acceptarea de sine ne poate salva - acceptarea emotiilor noastre, cu care avem nevoie s colaboram mai degraba decat sa lucram impotriva lor. Dar, Creiere Ganditor, pentru a ajunge la aceasta acceptare trebuie sa muncim nitel. Hai sa stam de vorba.

Iti propun sa ne intalnim in sectiunea urmatoare."