Arta Commediei dell'Arte

Teatrul este suita de evenimente prezentate sau povestite pe o scena si care permit sa se treaca de la situatia A de plecare, la situatia B de sosire, printr-o intreaga serie de medieri. Notiunea este ambigua, ca cea mai mare parte a notiunilor care se refera la teatru: - aceasta deoarece ea desemneaza deopotriva povestea fictionala ca si evenimentele pur scenice. Pe de alta parte actiunea poate fi tot asa de bine unul sau mai multe acte materiale (o moarte, o bataie, un proces), cat si o serie de evenimente al caror statut este exclusiv verbal.

Actiunea poate sa apara statica, putin incarcata de evenimente sau cu progresie lenta (este cazul multor tragedii antice ori renascentiste, sau al operelor contemporane); ea mai poate fi dinamica (comportand o intriga) sau chiar implexa, adica implicand mai multe serii de evenimente asociate (termenul este al lui Corneille), dar realitatea se gaseste mai ales in teatrul baroc, romantic, sau la cel elisabethan si la spaniol ii- din "Secolului de aur"). Actiunea dramatica este pentru Aristotel elementul capital al teatrului. Acesta defineste comicul in felul urmator: "Comicul consista Intr-un defect sau o uratenie care nu cauzeaza nici durere nici distrugere; un exemplu evident este masca comica: ea este urata-si diforma fara-sa exprime durerea".

Comedia povesteste istoria unui om, mai rar a unui grup de oameni, al carui comportament conduce la un dezechilibru. Uneori, dezechilibrul este evenimentul unei situatii care provoaca rasul. Se stie ca, rasul este o 'modalitate de protectie impotriva angoasei.

"Tragedia foloseste angoasele noastre profunde, comedia mecanismele noastre de aparare contra lor" (Mauron). De aici vine statutul subtil al comediei si avantajul aproape infinit al posibilitatilor sale. Fragment din carte: "3) Teatral mediesal Misterele medievale In Evul Mediu existau manifestari teatrale religioase si laice - ambele forme nascute in ambiana si sub auspiciile Bisericii crestine.

Principalele tipuri teatrale medievale in care muzica se afla pe un loc imponant sunt: liturghia insasi, ca gen dramatic cu caracter simbolic si ceremonial; drama liturgica - adaptarc teatrala a textelor sacre si misterele - drame cu caracter religios, avand ca subiect intamplari miraculoase cu sfinti crestini sau cu Fecioara Maria. De asemenea, in biserici aveau loc iarna manifestari de camaval, asemanatoare saturnaliilor (sarbatori romane. foarte libertine, dedicate zeului Satum, care aveau loc odata cu solstiul de iarna) ori serbarilor dyonisiace (sarbari grecesti inchinate lui Dyonisos), in care clericii isi permiteau tot felul de libertati, dansand, mascandu-se, costumandu-se si nesovaind sa ajunga pana la scandal si orgii.

Cu festivitatile sale in aer liber, pe strada si in piata publica. cu formele sale rituale, cu rasul sau robust si consfintit prin traditie (risus paschalis), cu bufoni, mascarici, giganti, pitici, monstri si nebuni, Carnavalul contamineaza reprezentatiile de teatru religios. Se cunosc versiunile parodice si licentioase ale celor mai cunoscute texte crestine: Tatal nostru, Crezul, liturghii parodice.

Rasul carnavalesc este ambivalent, pentru ca destiinteaza pentru a reinnoi. Mai mult, episoadele comice incep sa patrunda treptat in mistere si au mare succes la public, obligand autoritatile la tolerana. Astfel, exista multe asemenea exemple, incepand cu a doua jumatate a secolului al XlI-lea."