Amintiri de la Curtea cu Juri

Sechestrata din Poitiers, o cronica judiciara inspirata de un caz real, spune povestea sarmanei Melanie Bastian, o tanara care a trait sechestrata intr-o incapere vrednica de plans, timp douazeci si patru de ani. Inchisa intr-o camaruta printre excremente si resturi alimentare, initial din proprie initiativa, apoi retinuta cu forta de propria mama, femeia a fost eliberata de politie in urma denuntului facut de un prieten de familie. “Melanie Bastian soseste la spitalul din Poitiers la 23 mai 1901, catre ora sapte seara.

Am sub ochi o fotografie facuta de indata ce a intrat la spital, fotografie pe care au reprodus-o marile periodice ilustrate din acea epoca. E cu neputinta sa-ti inchipui ceva mai impresionant decat privirea bietei fete, si decat surasul ei — caci surade, un suras angelic, idilic, dar parca siret, aproape rautacios. E inspaimantator de murdara, ne spun martorii din acea vreme.

Fata, de-o paloare de ceara, e supta. Trupul, excesiv de slab, e acoperit din loc in loc de un strat gros de murdarie. Unghiile de la maini si de la picioare sunt foarte lungi.

Parul formeaza o masa compacta lunga de mai bine de un metru, lata de treizeci de centimetri si groasa de patru-cinci centimetri... E ca o pasla compacta, formata din firele de par amestecate cu excremente si cu resturi de mancare. Mirosul pe care-l raspandea era atat de ingrozitor, incat doctorii au ingaduit persoanelor de fata sa fumeze.

Aceasta masa de par era in intregime pe partea stanga, partea dreapta a capului neprezentand decat cateva suvite, pe care o frecare continua le subtiase si le tocase, data fiind pozitia pe care Melanie Bastian o avusese tot timpul cat statuse in patul ei mizerabil, culcata pe partea dreapta, cu trupul incovrigat. Greutatea totala a domnisoarei Melanie Bastian la intrarea in spital e de cincizeci si una de livre trei sute. E de mirare ca biata femeie a putut sa traiasca atatia ani intr-o asemenea lipsa si murdarie, intr-o camera intunecoasa si atat de urat mirositoare, incat nimeni nu poate sta aici mai mult de cateva clipe.

E atat de slabita la intrarea in spital, incat preotul, temandu-se sa n-o vada murind pe loc, socoteste ca trebuie faca fara intarziere sfantul maslu. Dar, inca de a doua zi, Melanie Bastian incepe sa se simta mult mai bine. Accepta cu placere hrana ce i se aduce.

Medicii chemati s-o consulte constata ca organele ei sunt perfect sanatoase." Sechestrata din Poitiers, o cronica judiciara inspirata de un caz real, spune povestea sarmanei Melanie Bastian, o tanara care a trait sechestrata intr-o incapere vrednica de plans, timp douazeci si patru de ani. Inchisa intr-o camaruta printre excremente si resturi alimentare, initial din proprie initiativa, apoi retinuta cu forta de propria mama, femeia a fost eliberata de politie in urma denuntului facut de un prieten de familie. “Melanie Bastian soseste la spitalul din Poitiers la 23 mai 1901, catre ora sapte seara.

Am sub ochi o fotografie facuta de indata ce a intrat la spital, fotografie pe care au reprodus-o marile periodice ilustrate din acea epoca. E cu neputinta sa-ti inchipui ceva mai impresionant decat privirea bietei fete, si decat surasul ei — caci surade, un suras angelic, idilic, dar parca siret, aproape rautacios. E inspaimantator de murdara, ne spun martorii din acea vreme.

Fata, de-o paloare de ceara, e supta. Trupul, excesiv de slab, e acoperit din loc in loc de un strat gros de murdarie. Unghiile de la maini si de la picioare sunt foarte lungi.

Parul formeaza o masa compacta lunga de mai bine de un metru, lata de treizeci de centimetri si groasa de patru-cinci centimetri... E ca o pasla compacta, formata din firele de par amestecate cu excremente si cu resturi de mancare. Mirosul pe care-l raspandea era atat de ingrozitor, incat doctorii au ingaduit persoanelor de fata sa fumeze.

Aceasta masa de par era in intregime pe partea stanga, partea dreapta a capului neprezentand decat cateva suvite, pe care o frecare continua le subtiase si le tocase, data fiind pozitia pe care Melanie Bastian o avusese tot timpul cat statuse in patul ei mizerabil, culcata pe partea dreapta, cu trupul incovrigat. Greutatea totala a domnisoarei Melanie Bastian la intrarea in spital e de cincizeci si una de livre trei sute. E de mirare ca biata femeie a putut sa traiasca atatia ani intr-o asemenea lipsa si murdarie, intr-o camera intunecoasa si atat de urat mirositoare, incat nimeni nu poate sta aici mai mult de cateva clipe.

E atat de slabita la intrarea in spital, incat preotul, temandu-se sa n-o vada murind pe loc, socoteste ca trebuie faca fara intarziere sfantul maslu. Dar, inca de a doua zi, Melanie Bastian incepe sa se simta mult mai bine. Accepta cu placere hrana ce i se aduce.

Medicii chemati s-o consulte constata ca organele ei sunt perfect sanatoase.