Amanarea aplicarii pedepsei in teoria si practica dreptului penal

Prin lucrarea Amanarea aplicarii pedepsei in teoria si practica dreptului penal, autorul doreste sa „incheie” o lunga perioada de cercetare juridica continua in ceea ce priveste subiectul amanarii aplicarii pedepsei, cercetare care a debutat in cursul anului 2012. Desi la acel moment aspectele punctate reprezentau un demers pur teoretic, forma finala a acestei lucrari este rezultatul imbinarii atat a cunostintelor teoretice insusite, cat si a celor practice dobandite in pregatirea si exercitarea profesiei de judecator. Asadar, la mai mult de 2 ani de la intrarea in vigoare a Legii nr.

286/2009 privind Codul penal, prin care a fost reglementata pentru prima data in dreptul pozitiv din Romania institutia amanarii aplicarii pedepsei, aparitia lucrarii de fata se dovedeste a fi necesara nu numai prin prisma aspectelor de teorie abordate, ci si prin analiza practicii judiciare aparute pana in acest moment. In acest context, autorul a incercat sa rezolve in mod exhaustiv toate problemele de practica judiciara care au aparut si care ar putea sa apara in legatura cu aplicarea institutiei, trecandu-le prin filtrul interpretarii teoretice a dispozitiilor legale, dar si al ratiunilor avute in vedere de legiuitorul roman. Totodata, merita subliniate aspectele de drept comparat si de drept penal international precizate in continutul lucrarii si cu referire la practica judiciara straina, avand in vedere inclusiv faptul ca unele surse de inspiratie pentru elaborarea Codului penal roman in vigoare au fost codurile penale europene.

Cartea Amanarea aplicarii pedepsei in teoria si practica dreptului penal este, asadar, impartita in sapte capitole, in cadrul carora autorul si-a propus sa trateze diferite aspecte legate de intelegerea institutiei, conditiile de aplicare, perioada de supraveghere, revocarea, anularea si efectele acesteia, teme care, desi aparent triviale, au condus la crearea unei practici judiciare neunitare, dar si la dezbateri contradictorii purtate in cadrul unor conferinte nationale, toate acestea fiind tratate in continutul lucrarii. Importanta temei abordate este de ordinul evidentului, legiuitorul Codului penal urmarind atat oferirea instantelor de judecata a unor largi posibilitati de individualizare judiciara a pedepsei, cat si oferirea infractorilor a unor alternative ale detentiei, prin recunoasterea demnitatii umane ca principiu fundamental care trebuie sa ghideze in continuare procesul de individualizare. Desi, in principal, prezentul studiu se adreseaza profesionistilor dreptului penal, utilitatea acestuia remarcandu-se prin abordarea practica a dispozitiilor amanarii aplicarii pedepsei, nu este mai putin adevarat ca aspectele teoretice, precum si modul lor de aplicare in practica se dovedesc a fi folositoare inclusiv studentilor, masteranzilor, doctoranzilor si oricaror alte persoane interesate de acest subiect cu caracter de noutate.

Fragment din lucrare: "§3. Aspecte de drept comparat 3.1. Dreptul penal francez reglementeaza, atat suspendarea executarii pedepsei, cat si amanarea aplicarii pedepsei, precum dreptul penal roman.

Deosebirea este ca, in timp ce legiuitorul roman a prevazut ca, inculpatul va fi supus supravegherii in mod obligatoriu, in Codul penal francez sunt reglementate ambele modalitati ale acestor institutii, respectiv atat prin supravegherea conduitei inculpatului, cat si fara supraveghere efectiva. Mai mult, in cazul amanarii aplicarii pedepsei exista posibilitatea instantei de a pronunta un ordin alaturat hotararii judecatoresti, prin impunerea unor conditii de respectat. De asemenea, este reglementata posibilitatea instantei de a pronunta renuntarea la pedeapsa, dupa constatarea vinovatiei inculpatului, atunci cand se poate considera ca scopul reeducarii infractorului a fost atins, solutie sirnilara institutiei noastre, denumita renuntarea la aplicarea pedepsei.

Asa cum se poate observa, Codul penal francez lasa judecatorului foarte largi posibilitati de individualizare a pedepsei. 3.2. Spre deosebire de dreptul penal francez, legiuitorul Codului penal german a oferit instantelor un numar redus de mijloace de individualizare judiciara a pedepsei, in conditii stricte de aplicare.

Cu privire la suspendarea executarii pedepsei, aceasta se infatiseaza, numai cu termen de supraveghere si se poate dispune pentru o pedeapsa cu inchisoarea ce nu depaseste 1 an sau, in anumite cazuri de exceptie, luandu-se in considerare circumstantele speciale care decurg din evaluarea generala, a faptei si a persoanei infractorului, pentru pedeapsa inchisorii care nu depaseste 2 ani. De asemenea, este prevazuta expres posibilitatea instantei de a refuza acordarea suspendarii executarii pedepsei pe considerente ce tin de preventia generala, astfel incat individualizarea judiciara, nu este limitata, strict la preventia speciala, cum este cazul Codului penal roman. Totodata, suspendarea executarii pedepsei nu se aplica decat pedepselor privative de libertate, nu si amenzilor penale.

Amanarea aplicarii pedepsei este si ea posibila, dar implica in mod necesar lasarea infractorului pe perioada unui termen de supraveghere, in mod identic suspendarii executarii pedepsei. De asemenea, in timp ce suspendarea executarii pedepsei se aplica exclusiv pentru pedepse cu inchisoarea, amanarea aplicarii pedepsei are ca obiect numai pedepsele cu amenda penala."