Am uitat sa fim fericiti

Cand se trezeste intinsa pe podeaua salii de gimnastica, dupa o puternica lovitura la cap, Alice Love crede ca este inca o tanara de doua­zeci si noua de ani, dornica de distractii, aflata la inceput de drum alaturi de un sot minunat si insarcinata cu primul lor copil. Insa descopera cu uimire ca lovitura la cap i-a sters ultimii zece ani din memorie si ca acum este o femeie de treizeci si noua de ani, cu trei copii si un barbat care o uraste. Cum e posibil ca viata ei sa se fi schimbat atat de dramatic?

Si de ce nu-si aminteste nimic? Alice nu se mai recunoaste si nici nu-i place persoana in care s-a transformat. Trebuie sa decida daca pierderea memoriei este un blestem sau o bine­cuvantare si cum sa o ia de la capat.

Fragment din roman: “Era ora cinci si jumatate, duminica dupa-amiaza. Mai era o jumatate de ora pana cand Nick ii aducea pe copil acasa. Alice avea o stare de agitatie si de gol in stomac, de parca urma sa se duca la prima intalnire cu un baiat.

Se imbracase cu o rochie draguta, cu model floral, se machiase si isi ondulase parul ca o mama serioasa ce era, dar pe urma s-a gandit ca exagereaza. Probabil ca de obicei nu se imbraca precum o casnica din anii '50 cand se duce la o petrecere. Asa ca s-a intors in camera ei, s-a demachiat si si-a scos panicata rochia.

Si-a pus niste blugi cu un tricou alb si si-a intins parul. Fara bijuterii. Doar bratara de la Nick si verigheta pe care o gasise in fundul unui sertar, impreuna cu inelul de logodna al bunicii Love.

S-a intrebat de ce nu-i returnase inelul de logodna, Nu asa se intampla in timpul unui divort? La un moment dat, ea isi scotea verigheta de pe deget si i-l arunca lui in fata intr-o criza de furie. S-a privit in oglinda din dormitor.

Era mult mai bine: avea un aspect lejer, natural - desi arata mai palida si foarte imbatranita. A rezistat tentatiei puternice de a trece prin acea uluitoare rutina compusa din tot felul de gesturi care ii transformau chipul. Probabil ca de obicei nu se machia pentru a petrece acasa o seara de duminica.

Mai devreme, dupa ce plecasera Elisabeth si Ben, isi daduse brusc seama ca probabil ea trebuia sa le dea de mancare copiilor. O sunase pe maica-sa si o intrebase ce ar trebui sa gateasca pentru cina, zicand ca ea dorea sa le pregateasca mancarea preferata. Barb statuse douazeci de minute ca sa-i descrie toate preferintele si aversiunile alimentare ale fiecarui copil in parte de-a lungul timpului.

„Tii minte cand Madison a trecut prin faza vegetariana? Si normal, trebuia sa fie exact cand Tom refuza categoric legumele. Iar Olivia nu se hotara daca sa manance numai legume ca Madison sau sa refuze legumele ca Tom!

Vai, iti smulgeai parul din cap cand venea ora mesei!"