Alive

Nu imi e frica de moarte. stiu ca intr-o zi va suna telefonul ca s-a dus mama-mare, care are aproape 90 de ani acum. Ca se va duce tata, care, deja jumatate paralizat, e jumatate mort.

Ca intr-o zi va pleca si mama. Apoi sper sa urmez, firesc, eu. Dar daca nu va fi asa, ci altfel, stiu de pe acum ca nimic nu e intimplator si prin asta trebuie sa trec.

Nu o sa ma mai intreb cu disperare: de ce mie? Sunt lectiile mele, crucile mele de dus. Ma stiu cu moartea bine, iar proximitatea ei m-a facut doar exceptional de vie.

Exista necesare si salvatoare guri de aer. Guri de apa. La o adica, si-o gura de lacrimi poate face o treaba foarte buna: te mantuieste de-un AVC.

Traind insa cateva zile cu ochi si maini in cartea Petronelei Rotar, am fost obligata la o revelatie: gura de cuvinte. Una rarisima, de-o frumusete care frizeaza visul, rosie-camelie, pletorica, dulce-amaruie si parfumata cu licorile secrete ale Semiramidei. Nu s-a nascut ca s-o privesti de la distanta, sa te uimesti departe.

Ti se deschide a sarut fierbinte, cateodata cast, alta data tremurat, iar de indata ce-ai atins-o, du-te incet catre oglinda, cu ochii-nchisi. Deschide-i si priveste: este a ta. Respira.

Gura asta de cuvinte-inima esti tu. - Ana Barton