Ai Suru. A iubi. Vol. 2

Editie bilingva romana-engleza Volumul 2 din trilogia Ioanei Lee are ca tema principala reconcilierea cu trecutul. Avand ocazia de a se reintalni cu Ken, fostul sot, dupa multi ani, Ioana imbratiseaza oportunitatea de a face pace cu trecutul si de a-si vindeca ranile. Este o intalnire care ne aminteste ca in spatele fiecarei experiente dificile exista un moment in care putem alege sa invatam si sa crestem.

O poveste adevarata, in oglinda, despre trecut si viitor si despre cum trecerea timpului ne schimba perspectiva asupra vietii si a iubirii. Fragment din volumul 2 "Ai Suru. A iubi" de Ioana Lee: "Aratam ca un cuplu din centrul New Yorkului.

Imbracati elegant, de rase diferite, dar vorbind si razand in japoneza. - Ce limba vorbiti? am fost intrebata de cateva ori.

- Japoneza, am raspuns chiar plictisita de aceeasi veche intrebare. - Dar nu esti japoneza! - Cum iti poti da seama?

a raspuns Ken timid, dat glumet. Avea simtul umorului, dar era inca dificil pentru el sa-si lase garda jos. Si pot spune ca era fericit, dar inca se simtea vinovat ca ma vedea pe la spatele sotiei sale.

Familia lui si parintii mei stiau ca urma sa ne intalnim. - Atunci, ce limba vorbesti acum? - Romana, am spus amandoi stiind cat de socanti am fost intotdeauna intr-un mod aparte, lingvistic vorbind.

- Romana? N-am auzit niciodata de o asemenea limba. - Nicio grija, limba n-a auzit nici ea de tine.

Eram rautaciosi, dar nu ne puteam abtine. Eram niste smecheri de varsta mijlocie. Am urcat la faimosul etaj opt, studioul cu pantofi de dama.

Era foarte elegant, cu niste canapele frumoase, o atmosfera extravaganta, clienti rafinati, foarte bine imbracati, si vanzatori parfumati exagerat, materiale de lux, pielea cea mai fina, modele iesite din tipare, preturi ridicole, candelabre minunate - un rasfat ireal al simturilor. - Nu-mi plac pantofii Christian Louboutin, a afirmat Ken cu naturalete. Le lipseste emotia.

Si nu sunt moi. Arata ca niste imitatii proaste Kabuki. Nu m-am putut opri din ras.

- Ce este atat de amuzant? E adevarat, continua Ken confuz. Nu este nimic genial, nicio poveste spusa.

Ador rujurile totusi. Minunat design. Ca un fel de stele ninja, putin kitsch, dar kitsch-ul este o arta rafinata esuata, deci cred ca merge.

Eu chiar sper ca sotul tau ti-a luat toate cum obisnuiam sa-ti cumpar eu ultimele colectii make-up Chanel, Pierre Cardin, si Dior. - Da, mi-a cumparat. Si lui ii place sa mearga la shopping.

Vreau sa spun, nu ii place la fel de mult cum iti place tie. Tie iti plac experienta, materialele si vrei sa studiezi si sa critici. Lui ii place la nebunie doar sa ma vada in diferite rochii si pantofi, el adora sa-i fac o mica prezentare de moda in public...

e amuzant. Exact ca si tine. Erai prea gelos sa ma lasi sa probez rochii in magazine.

Tu trebuia sa ma vezi singura, inchisa in casa. Tu si Otoosan, am spus pe masura ce deveneam din ce in ce mai furioasa.. Eram plina de nervi, dar el era oaspetele meu in tara mea.

- Totul a fost in trecut. Imi pare atat de rau. Hai sa nu mai vorbim despre asta.

- In regula. Imi pare rau. Nu am vrut sa vorbesc despre trecut.

Nu despre acea parte... atunci, cumpara-mi pantofi ca sa te revansezi pentru suferinta pe care mi-ai produs-o, l-am provocat jucausa, dar serioasa. - Nu!

Sotul tau ar trebui sa ii cumpere pentru tine. Esti sotia lui acum. Esti a lui.

- Nu sunt a nimanui, Ken. Niciun barbat nu a reusit vreodata, si nici nu va reusi, sa fie stapanul meu. Nu sunt o vaca.

Poate doar arat uneori ca una, am ras noi din nou.”