Adevăratul înțeles al iubirii

Dar si iubirea nemasurata pe care ne-a aratat-o noua, prin ce cuvinte ar putea fi exprimata? Marimea iubirii lui Dumnezeu l-a facut si pe Evanghelistul Ioan sa se uimeasca si sa spuna: Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat (Ioan 3, 16). Iar daca vrei sa auzi si cuvintele lui Dumnezeu insusi si sa afli despre iubirea Lui, asculta ce spune prin prorocul Sau: Oare femeia uita pe pruncul ei si de rodul pantecelui ei n-are ea mila?

Chiar cand ea il va uita, Eu nu te voi uita pe tine (Isaia 49, 15)” (Sfantul Ioan Gura de Aur) „De altfel, inceputul si sfarsitul virtutii este iubirea. Virtutea are iubirea ca radacina, dar si drept conditie si culme. Asadar daca iubirea este si inceputul si implinirea virtutii, ce ar putea oare sa fie asemenea iubirii?

Apostolul Pavel nu cere doar o iubire simpla, ci o iubire foarte puternica. Caci n-a zis doar sa-l iubesti pe aproapele tau, ci sa-l iubesti ca pe tine insuti. De aceea Hristos a spus ca in aceasta porunca a iubirii se cuprind toata legea si invatatura prorocilor (Matei 22, 40)".

Asemanatoare sunt si invataturile Sfantului Dorotei, care sustine ca faptele iubirii de aproapele „trebuie sa nu se faca cu inima stransa, fara ravna si sarguinta, ci din toata puterea si inima noastra. Atunci cand ii daruim ceva aproapelui nostru, sa socotim ca-l primim noi, iar cand ii aducem binefaceri sa credem ca noi insine primim aceste binefaceri. In felul acesta vom reusi sa implinim voia lui Dumnezeu in masura desavarsita (Romani 12, 2)".

„Intr-adevar, nu exista nicio bunatate, spune alta omilia a lui Sfantul Ioan Gura de Aur, care sa nu izvorasca din iubire. Sa intarim, asadar, dragostea dintre noi, caci iubirea este implinirea Legii (Romani 13, 10). Nu e nevoie sa ostenim, nici sa asudam, daca ne iubim unul pe altul.

Fiindca iubirea este calea care ne conduce singura la virtute. Dupa cum, daca cineva se afla la capatul unui drum, va fi condus de acesta si nu va avea nevoie de calauza, la fel se intampla si cu iubirea. Trebuie sa gasesti doar capatul ei, si acesta te va conduce imediat pe calea dreapta".

In alta parte, acelasi sfant spune: „Cel ce-si iubeste aproapele cum se cuvine, nu sovaie sa-l slujeasca pe acela mai smerit chiar decat robii. Caci dupa cum focul, atunci cand se apropie de lumanare, o inmoaie cu multa usurinta, asa si dogoarea iubirii, mai repede chiar decat focul, face sa dispara orice mandrie si prostie din noi.”” Dar si iubirea nemasurata pe care ne-a aratat-o noua, prin ce cuvinte ar putea fi exprimata? Marimea iubirii lui Dumnezeu l-a facut si pe Evanghelistul Ioan sa se uimeasca si sa spuna: Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat (Ioan 3, 16).

Iar daca vrei sa auzi si cuvintele lui Dumnezeu insusi si sa afli despre iubirea Lui, asculta ce spune prin prorocul Sau: Oare femeia uita pe pruncul ei si de rodul pantecelui ei n-are ea mila? Chiar cand ea il va uita, Eu nu te voi uita pe tine (Isaia 49, 15)” (Sfantul Ioan Gura de Aur) „De altfel, inceputul si sfarsitul virtutii este iubirea. Virtutea are iubirea ca radacina, dar si drept conditie si culme.

Asadar daca iubirea este si inceputul si implinirea virtutii, ce ar putea oare sa fie asemenea iubirii? Apostolul Pavel nu cere doar o iubire simpla, ci o iubire foarte puternica. Caci n-a zis doar sa-l iubesti pe aproapele tau, ci sa-l iubesti ca pe tine insuti.

De aceea Hristos a spus ca in aceasta porunca a iubirii se cuprind toata legea si invatatura prorocilor (Matei 22, 40)". Asemanatoare sunt si invataturile Sfantului Dorotei, care sustine ca faptele iubirii de aproapele „trebuie sa nu se faca cu inima stransa, fara ravna si sarguinta, ci din toata puterea si inima noastra. Atunci cand ii daruim ceva aproapelui nostru, sa socotim ca-l primim noi, iar cand ii aducem binefaceri sa credem ca noi insine primim aceste binefaceri.

In felul acesta vom reusi sa implinim voia lui Dumnezeu in masura desavarsita (Romani 12, 2)". „Intr-adevar, nu exista nicio bunatate, spune alta omilia a lui Sfantul Ioan Gura de Aur, care sa nu izvorasca din iubire. Sa intarim, asadar, dragostea dintre noi, caci iubirea este implinirea Legii (Romani 13, 10).

Nu e nevoie sa ostenim, nici sa asudam, daca ne iubim unul pe altul. Fiindca iubirea este calea care ne conduce singura la virtute. Dupa cum, daca cineva se afla la capatul unui drum, va fi condus de acesta si nu va avea nevoie de calauza, la fel se intampla si cu iubirea.

Trebuie sa gasesti doar capatul ei, si acesta te va conduce imediat pe calea dreapta". In alta parte, acelasi sfant spune: „Cel ce-si iubeste aproapele cum se cuvine, nu sovaie sa-l slujeasca pe acela mai smerit chiar decat robii. Caci dupa cum focul, atunci cand se apropie de lumanare, o inmoaie cu multa usurinta, asa si dogoarea iubirii, mai repede chiar decat focul, face sa dispara orice mandrie si prostie din noi.””