6 povesti cu draci

Un text de o densitate nebuna, inteligent si distractiv in acelasi timp, in care Marquez se intalneste cu Borges, Kafka cu Goethe si Eco cu Bulgakov. O carte de neratat, un roller coaster in care nu poti urca fara centura de siguranta si unde nimic nu e ceea ce pare. Dupa primele doua carti, Biblia pierduta si Testamentul lui Abraham, ambele masive pe dinafara, inepuizabile pe dinauntru, surprinzatoare si unice in literatura noastra actuala – asta doar pentru a-mi reprima tentatia unor afirmatii si mai radicale –, Igor Bergler pare ca face o mica pauza de respiratie si se relaxeaza cu sase povestiri scurte.

In mod paradoxal, mai mari pe dinauntru decat pe dinafara, parte recuperate si reconfigurate din vagoanele de span ramase dupa santierul celor doua romane, se aliniaza frumos si se manifesta in consecinta cele mai nastrusnice, mai imprevizibile, mai melancolice sau mai triste si, de ce nu, mai etice categorii de draci. Dar ce sunt, pana la urma, dracii lui Igor Bergler? Sunt entitati ale infernului, pedepse naprasnice pe care omul trebuie sa le indure din pricina simpla ca raul este complementul obligatoriu al binelui, sunt forte ale disolutiei, pentru ca nu pot suporta maretia creatiei, sau, pur si simplu, sunt natura noastra mai mult sau mai putin constienta, sunt energiile noastre scapate in libertate ori, cine stie, daca nu chiar marea noastra sansa de a patrunde acolo unde binele comun si gestul precaut nu ne acorda nici o sansa?

Dar pana la un raspuns convingator, pe care doar cititorul singur si-l poate oferi, un lucru este in afara oricarei discutii: cu aceste sase povestiri surprinzatoare, Igor Bergler, pe langa faptul ca reuseste sa spuna si in flash-uri ceea ce a spus pana acum doar in epopee, aduce si noi specimene de draci in infernul nostru literar, mult imbunatatite fata de alte produse asemanatoare, ceea ce, evident, nu i se va ierta usor. Cum nu i s-a iertat inca nici faptul ca a aparut din senin, fara sa intrebe pe nimeni. - Pavel Susara Igor Bergler e un scriitor naprasnic!

Forta cu care creeaza imagini de neuitat, lejeritatea cu care se plimba prin intreaga istorie a culturii ca prin biblioteca sa personala, un fel de Biblioteca din Alexandria, inteligenta cu care construieste niveluri de semnificatii, ca pe niste veritabile cetati Troia, ingropate una sub cealalta, sunt impresionante. Fiecare noua citire a acestor sase povestiri e inca si mai surprinzatoare decat cea anterioara. In acest sens, este o opera in miscare – una care traieste, lucreaza si evolueaza!

O capodopera! - Simona Epuran, Cleveland State University Despre autor: Igor Bergler, regizor, scenarist si critic de film, doctor in management, profesor de Naratologie, este cel mai bine vandut autor roman din ultimii 30 de ani. Primul sau roman, Biblia pierduta, detine, cu peste 150 000 de exemplare vandute, recordul postrevolutionar de vanzari in Romania.

Drepturile de traducere pentru aceasta carte au fost vandute in peste 30 de tari, intre alte edituri, la Penguin Random House si la prestigioasa La nave di Teseo din Italia, infiintata de Umberto Eco. Celui de-al doilea roman, Testamentul lui Abraham, i-au trebuit mai putin de noua luni pentru a atinge 100 000 de exemplare vandute. Ambele romane au primit votul publicului pentru „Cea mai ravnita carte“ a celui mai important eveniment editorial romanesc – Targul International Gaudeamus –, in anii 2015 si 2017.

Fragment din cartea "6 povesti cu draci" de Igor Bergler "Au trecut cateva zile pana cand am inceput sa ne obisnuim cu el. Nu facea rau nimanui, nu cerea de mancare. De fapt, nici unul dintre noi nu l-a vazut sa bage in gura ceva.

Niciodata. Tot ce facea era sa fie prezent si sa actioneze, din cand in cand, ca umbra a bunicului. Pana in dimineata in care, trecand prin fata oglinzii din hol, tata l-a vazut in spatele lui, facand aceleasi gesturi pe care le facea el, sincronizate perfect.

Atunci s-a ingrozit atat de tare ca ori era moartea si nu se hotarase inca pe cine sa ia, ori avea sa devina umbra lui si sa il urmareasca peste tot, incat a decis ca trebuia sa faca ceva. A plecat la fratele lui, dupa ce s-a asigurat ca iesise din casa fara umbra, si i-au trebuit cateva ore bune sa-l convinga pe acesta ca n-o luase razna si ca ce ii povestea era perfect adevarat. S-au intors impreuna acasa.

Nu fara ca tata sa-si prelucreze fratele tot drumul, atat de tare, incat unchiul ajunsese convins de existenta intrusului si, bineinteles, a trecut prin tot procesul — de la aparitia spectrala pana la intalnirea de gradul trei. Unchiul meu a fost mereu cel care rezolva orice problema in familia noastra, asa ca au stabilit ca ce aveau in fata era putin probabil sa fie moartea — genul, lipsa coasei etc. — si au decis ca il aveam in casa pe Necuratul.

Iar solutia pentru o astfel de aparitie nu e politia, nici salvarea, nici vreun medic psihiatru, ci de-a dreptul popa. Unchiul avea o relatie cu un preot din satul in care statea si despre care auzise povesti cum ca rezolvase o problema asemanatoare cand, tot asa, pe nepusa-masa, in cotetul din curtea unui cetatean aparuse un domn batran, cu niste aripi exagerat de mari. Or, in cazuri de felul asta experienta e decisiva.

Nu numai ca parintele nu i-a privit ciudat, dar a crezut tot ce a auzit, de la primul la ultimul cuvant, si s-a oferit, asa cum se cuvine, sa-i insoteasca."