27 de pași

Lumea ma stie drept alergator de anduranta. Ce nu stie, insa, e povestea vietilor mele paralele. Am fost pe rand: sluga la ciobani pe Bargaie, porcar in armata romana, azilant politic in Berlin, pizzar intr-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sarb, martor intr-o galerie de alba-neagra in Gran Canaria si autor de jafuri armate.

Am evadat din doua inchisori europene, dar nu si din a treia. Vanat prin Interpol, am devenit client al unei puscarii de maxima securitate. Drept urmare, timp de aproape 10 ani am lipsit la apel din propria tinerete, inchis complet singur intre 4 ziduri albe, foarte groase.

Cei care au auzit de mine dupa ce am castigat 6633 Arctic Ultra vor descoperi in aceasta carte povestea mea asa cum n-o stie si n-a auzit-o nimeni, niciodata. La fel si cei care, fara sa fi intrebat inainte, m-au ales ca subiect al examenului de capacitate la limba romana.- Tibi Useriu Cartea te invita sa descoperi omul din spatele performantei. O poveste care va surprinde si, poate, va soca, promitand sa fie autentica, dar si brutala.

Fragment din carte: "Viata noastra e conectata cu lumea in care ne miscam asa cum nervura ultimei frunze care tremura in varful unui copac se leaga, in mod misterios, de ultimul fir de radacina, subtire ca o ata, infipt undeva in intunericul pamantului. Fara sa vrea si fara sa stie, cele doua sunt unite intr-o stransa dependenta. Prin ele trece acelasi sange, fiindca lumea e, de fapt, un copac.

Astfel de ganduri imi treceau prin minte intr-o zi cand, iesit sa ma plimb pe coclauri, am stat vreo doua ceasuri uitandu-ma la un copac. N-o sa uit niciodata ziua aia. Dupa 9 ani si ceva de izolare, puteam sa parcurg, fara catuse si lanturi la picioare, mai mult decat nenorocitii de 27 de pasi cat avea curtea destinata plimbarii mele zilnice.

Numarasem acei pasi de sute de ori incercand sa-mi tin mintea ocupata. Acum, iata, trecand de gard in pasunea vecinului, ma puteam duce pana departe, cat vedeam cu ochii, puteam sa redescopar natura, culorile, vantul, mirosurile familiare de iarba si pamant, aerul cu aroma de cetina si frunze moarte. Asa arata chemarea pamantului meu, unde stiu cum se face fanul, unde cunosc toate izvoarele, unde l-am tinut de coama pe Mircea si m-am crezut Margelatu calarind in galop.

M-am oprit ca intr-un zid in fata batranului stejar de la intersectia a doua dealuri si, acolo, am plans ca un copil. Tin minte ca stateam jos si ma uitam la stejar, analizandu-i in detaliu scoarta, crengile, nervurile frunzelor si tulpina evazata infipta adanc in pamant. Imi imaginam reteaua vasta de radacini, ca un labirint intins pe sub mine.

Nu vedeam in el doar un copac oarecare, ci un intreg, o minune a creatiei, de o frumusete neasemuita si dureroasa."