2084: Sfarsitul lumii

Detinator al unui numar impresionant de premii literare, atat franceze, cat si internationale, scriitorul algerian Boualem Sansal este, in mod cert, una dintre vocile majore ale literaturii contemporane. Romanul sau 2084. Sfarsitul lumii, tradus in 25 de tari, a primit Marele Premiu al Academiei Franceze in 2015 si a fost desemnat drept cea mai buna carte a anului de catre revista Lire.

In Abistan, intr-un sanatoriu izolat de pe muntele Oua, Ati, bolnav de tuberculoza, primeste ingrijiri. Se va vindeca, insa se va intoarce acasa tulburat dupa experienta calatoriei si dupa intalnirea cu arheologul Nas. De la acesta afla un secret ciudat, care arunca indoiala asupra versiunii oficiale a istoriei regimului.

Intr-un imperiu care se bazeaza pe amnezie si pe supunerea totala fata de Yolah, Ati simte cum se naste sentimentul libertatii. Gandul ca ar putea exista o Frontiera care-l desparte de altfel de oameni nu-i da pace. Prin intermediul lui Toz descoperi ramasitele unei civilizatii, iar nelinistea prinde radacini si mai adanci in mintea sa – a existat sau exista inca o alta lume in afara Abistanului?

BOUALEM SANSAL s-a nascut la 15 octombrie 1949 in Teniet el Had, in Algeria. A ramas orfan de tata in 1954, iar pentru trei ani a fost crescut de bunica sa. A urmat Ecole Polytechnique d’Alger, apoi a detinut functia de asistent si cercetator in cadrul aceleiasi facultati.

A obtinut titlul de doctor in economie. Fragment din volum: „Ati se imprietenise cu un coleg de birou, un barbat rafinat care fusese pentru el o adevarata calauza prin hatisurile primariei. Il chema Koa.

Stia totul, putea totul, stapanea arta de a le spune oamenilor exact ceea ce doreau sa auda, asa ca toti se bucurau sa se afle in compania Iui. Nu i se refuza nimic. Coruptia era la ordinea zilei in primarie, si prin urmare Koa si-o asumase drept conduita ce nu putea da gres.

Invatase sa traiasca din apnee in apnee, fara sa lase sa, se vada ca-i lipsea aerul si fara a-l deranja sa-i vada pe cei din jur scarpinandu-se si gafaind ca niste caini. L-a invatat si pe Ati arta lui care l-a scapat pe loc de arsurile la stomac. „Totul tine de respiratie", i-a spus Koa vazandu-I surazand multumit.

E mai simplu sa nu-ti faci dusmani cand esti impreuna, cu altii, astfel fiecare ii asigura celuilalt spatele. Zicea: „Cand esti intre lupi, urli cu ei sau te prefaci ca urli, sa behai este ultimul lucru care ar trebui sa-ti treaca prin cap". Koa insa avea, ce e drept e drept, si un mare defect sufletesc, era amabil, o amabilitate de nevindecat dublata de o incurabila candoare, pe care isi inchipuia ca o poate ascunde sub masca unui cinism inversunat.

Astfel, aparea cineva care-i plangea pe umar pentru a obtine degraba ceea ce, de la ceilalti colegi, nu s-ar fi putut scoate decat platind scump si asteptand indelung. Lucrul respectiv strica piata si-i ruina colegii, dar, cum Koa le spunea exact ceea ce isi doreau sa auda, nu se suparau pe el, era doar rugat inca o data si asta pentru ultima data, sa astearna pe hartie cererile lor care sa ajunga la usile potrivite, iar asta se intampla inainte ca petentii sa apuce sa verse cea dintai lacrima.”