in dimineata urmatoare am fost trezit de lumina care intra prin ferestre. Mi-am dat suficient timp sa ma dezmeticesc. Am ramas in pat si am vazut-o pe femeia care respira langa mine. Atunci mi-am amintit de noaptea care trecuse si am simtit cum un sentiment de neplacere pune stapanire pe mine. Traisem la inaltimea asteptarilor pe care situatia le crease, dar ea mirosise a alcool, iar mainile ii erau ca de gheata. impreunarea fusese mecanica si fara viata, ca un lucru pe care il faci pentru a venera amintirea altuia, cu totul diferit, sau pentru a tine in viata speranta ca mai poate exista si altceva, cu totul altfel. Nu poti sa stii ce e intr-un om pana nu l-ai cercetat, ca sa spun asa, in profunzime, iar eu facusem acum lucrul asta. Fusesem manat de curiozitatea de a le cunoaste pe bizarele personaje din World Trade Center, dar acum stiam ca povestea barbatului corpolent, a receptionerei, a cupolei de sticla si a plantelor din Canare ajunsese la sfarsit, putea fi sigilata si arhivata impreuna cu celelalte documente ale trecutului. Eram liber.
ISBN: 9786061713745